Trebuie să merg din cand in cand prin spital, pe la circă, prin farmacii... evident după un tratament pentru unul din mebrii familiei mele, ce are in permanentă nevoie de acest medicament.
Si merg, sunt cea mai mergătoare, desi mersul ăsta pentru mine de cele mai multe ori inseamnă si luat cine stie ce guturai, sau alte alea ce se iau fără să vrei. Da, asta n-ar fi mare lucru, nu suport boala si ea stă ce stă si se duce pe apa sambetei, altu' e baiul, cand sunt zile in care din ale sănătătii motive de buget, farmaciile isi schimbă programul pe calculator, n-au medicamentul solicitat, sau au da nu-l dau ca nu le decontează casa... Ei asta e azi, ziua in care n-am luat medicamentul desi am luat la talpă jumătate de oras cu farmaciile aferente, basca spitalul, pentru o rectificare de doză...
N-as fi putut lucra niciodată intre si pentru oamenii pe care i-am tot văzut azi... Umbrele suferintelor, mai mult decat oameni... si ce de bolnavi, si cat de multe boli... fiecare om o poveste, o boală, o sărăcie de sănătate cum nici nu-mi inchipuiam că există... Si diseară pe la ora 19, mare tam tam cu ziaristi răpiti si cu filmul răpirii, dezbatere natională, a mai arzătoare problemă la ordinea zilei... ce sărăcie, ce hotie, ce delicventă, ce sănătate, ce euro, ce denomizare (pe asta nici nu stiu daca am scris-o corect) si ce rahat de viată si de cacialma, cu salarii inghetate si cu scumpirea a tot si a toate.. să tot trăiesti...
Si trăiesc, ce dracu' pot face? Sinucigasă nu sunt, nu trec strada decat prin locuri marcate, după ce mă asigur că beizadelele au strivit bătrănii si copii care nu inteleg că străzile cu zebră cu tot sunt ale ălora care au bani, care au tupeu , care au spate ...
M-as haiduci, da nu prea mai am păduri... fiarele cică s-au mutat in orase, vorba vine fiare, un fel de jigodii cu două picioare... cu un fel de frac si gulere scrobite si musai albe; simfonia jigodiilor jigodii cu patru picioare o aud noapte de noapte de la ora trei pană pe la ora cinci, după - se duc să se culce... pe ăstia nu-i amendează nimeni pentru perturbarea linistii publice.
Of, trai pe vătrai si inutilul meu apetit pentru poezie, pentru acea a doua inimă de buzunar despre care spun unii că ar cam fi cazul să iasă pe piată... ba bine că nu, n-am nici un chef să mai ies in public, nu-i vreme de cai verzi albastri, si nu mai cred că pot schimba lumea cu o idee... lumea n-are vreme de văzut lucruri esentiale, de schimbare, lumea nu vede n-aude, inghite pe nemestecate ue, cuie, nato, si alte chestii din astea de loc comestibile...
Să tot trăiesc, maine mai am jumătate de oras de bătut cu talpa, poate, poate ii gasesc medicamentul, prelungind cu incă o lună o viată de fiintă umană, pentru care oricum viitorul e deja amanetat...
As spune ca mi-e deja greată de tot ce se intamplă, că am ajuns ca piatra, că nu mă mai doare nimic, dar as jigni piatra, cred că ea, asa piatră cum e, este mult mai sensibilă, si totusi, dincolo de durere - mă dor toti bolnavii pe care i-am văzut azi prin farmacii si pe culoarele spitalului...
Fiinte umane condamnate la moarte in anul de gratie 2005, an in care medicina are leac pentru mai toate bolile, dar nu are leac impotriva haosului bugetar, hotiei pompos televizate si a nepăsării totale fată de viată...
Si nu-mi trece de loc uimirea a silă față de exclamația făcută candva de un străin ce a vizitat Romania:
" Frumoasă țară, păcat că este locuită!"
Chiar asa, suntem pe drumul cel bun, cresc vertiginos cimitirele particulare mai peste tot la sat si oras!!! Ar trebui construite repede, repede si niste crematorii, nici cimitirele n-au capacitați nelimitate...