13-15 iunie

O să port ziua asta în minte toată viața, ca pe-o amară amintire sau ca pe-o rușine nemeritată, pe care va trebui s-o explic și s-o tot explic de câte ori va trebui să-mi spun locul nașterii sau meseria tatălui meu. În ziua aceasta, la fel ca de fiecare dată când vine vorba de acele triste evenimente, îmi manifest și eu disperarea și regretul pentru că așa ceva a fost posibil, dar în același timp, mă-ntreb dacă cineva știe ce-nseamnă să fii copilul unui miner care n-a părăsit în viața lui Valea decât atunci când și-a vizitat rudele sau a mers în concediu....
Copilul acesta, dacă are ceva treburi importante prin București, în 99% din cazuri este trimis înapoi, în rezervația lui de barbari, acolo unde trăiesc oamenii mânjți pe față, de teamă ca nu cumva să poarte și el vreo bâtă, cu care să atace la un moment dat. Nu sunt povești, sunt fapte reale, și mi se pare că viața ne-a aruncat și pe unii și pe ceilalți într-un joc nenorocit neînțeles de mine. Tot ce știu este că niciodată nu-mi va fi rușine cu tatăl meu, chiar de voi mai fi marginalizată din cauza faptului că sunt un copil de miner. Sper în ziua în care totul va fi înțeles pe deplin ... și de noi ...și de ceilalți