agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-08-01 | |
Ploaia e surasul unui nor nebun asa cum jumatate de lacrima e zambetul durerii. Pamantul supureaza ca o rana nevindecata, bolbloroseste o liniste pe care o poti atinge. E umeda. Si stiu ca nu ma crezi cand vezi soarele pe cer. Stiu ca nu ma crezi cand iti spun ca ploua cand ochii tai nu vad. Numai eu vad ploaia. O ploaie bizara caci, picura culori care se amesteca, se invaluie una cu alta metamorfozandu-se in flori si, totusi, nu ploua cu flori. Ploua cu liniste. Pipai linistea cu palmele.
Simt cu privirea aerul sorbindu-l in mine fara sa respir. Nu e ciudat? Toate astea-au inceput cand am vazut fluturii de iarna. Fluturi cu aripi de cristal in care se incolacisera nuantele toamnei. Nu stiu daca-ti amintesti, pe vremea aceea erai prea preocupat sa privesti focul din soba in timp ce pufaiai din pipa ca o locomotiva. Imi amintesc ca te-am intrebat: “cum pot deveni oamenii fluturi?” Din fotoliul confortabil in care ti-ai asternut toate regretele si neamplinirile supunandu-l greutatii constintei tale mi-ai raspuns cu un glas aproape stins: “trebuie sa-ti doresti atat de mult sa zbori incat sa renunti sa mai fii vierme.” M-am lipit cu spatele de fotoliu privind ninsoarea de afara. Oare numai eu vedeam fluturi? Oare numai eu credeam in fluturi indragostiti? Te-ai rasucit spre mine atingandu-mi parul cu mana si m-ai intrebat: “iar visezi cu ochii deschisi?” Nu ti-am raspuns piezandu-mi simtirea in vartejurile de zapada ce bateau neodihnite in fereastra. O chemare inconstienta, rece si calda, demonica si ingereasca, mi-a furat sufletul in avalansele de zapada. Alergam desculta pe o pajiste de gheata. Simteam o dorinta intensa si infinita de a ma desprinde de carne, de vene, de muschi. O chemare de vid se inalta din noaptea fluturilor de iarna furisand in sufletul meu un sentiment incert de umbra. Sa fiu dezmostenita de mine. Luati-ma! Aruncati hoitul asta uman in care zac inchisa ca-ntr-un blestem! Asa gandeam incercand un soi de revelatie de sine. Ochi ceresti. Adormise in ei ninsoarea si-am vazut labirintul care se intindea misterios la un pas de mine. Deasupra intrarii trona un ceas fara timp. Ce rost are un ceas fara timp? Poate nu e un ceas! Dar arata ca un ceas! O adiere de vant m-a impins in labirint si-am vazut zburand deasupra mea un porumbel. Deodata a aparut in mijlocul drumului o balanta. Inconstient am stiut ca trebuie sa ma asez pe ea. Oare cantarea sufletul, constiinta, corpul? Liniste. Fluturi! Zeci de fluturi cu arpi de cristal zburau in jurul meu. Am fugit in urma lor prin labirintul care oglindea in ochii mei o imagine de-o puritate in care simteai ca te topesti, simtea-i cum te desprinzi de corp zburand. O privire din lume si dinainte de lume. Totul se dilata in jurul meu prinzand forme din cele mai ciudate ca si cum te-ai privi intr-o oglinda care deformeaza. Insa aceasta alunecare, aceasta transformare purta in ea gratia ca mister al ondulatiei. Senzatia materiala se pierdea in senzatia imateriala a vantului. Tensiunea aripilor ma infiora intre coaste. Incepea povestea flutrilor de iarna. Presiunea timpului a pus stele pe cadranul ceasului, anii se numarau dupa pozitia constelatiilor pe cer. Si fluturii mi-au povestit ca unui fluture ce-mi eram, abia iesit din balanta ca, asta e destinul pana-ti gasesti sufletul pereche. Oamenii care au atat de adanc inradacinata in ei dorinta zborului incat sa renunte oricand la trup pentru aripi, au fost fluturi. Povestea spune ca fluturii isi cauta sufletul pereche in fiecare vara, cand si-l gasesc danseaza din floare in floare, dansul fiind un mesaj mistic prin care se vor regasi ca oameni. Apoi, fluturii care si-au gasit perechea zboara spre flacara unei lumanari arzand impreuna pentru a se naste ca oameni. Unii fluturi se ratacesc nearzand definitiv si atunci se transforma in fluturi de iarna, iar perchea lor se transforma in om. Neputinta de a-si gasi sufletul pereche printre oameni si dorinta intensa de zbor confirma faptul ca sunt fluturi. Fluturi indragostiti! Uneori, iarna aduce la fereastra fluturelui devenit om vartejul de zapada care, de fapt, sunt fluturi de iarna. Daca omul poate vedea acesti fluturi la fereastra inseamna ca-si poate alina dorinta de zbor si isi poate gasi sfletul pereche aprinzand o lumanare in care unul dintre fluturii de iarna isi va topi aripile de cristal. Si nu e greu sa se recunoasca caci, aripile fluturelui poarta culorile florilor pe care au dansat in trecut. Iar acele culori sunt, de fapt, nunatele preferate ale fluturelui devenit om. Lumanarea se stinge si incepe o alta poveste. Sunt un om fluture care-si asteapta iarna. Apoi, sa se faca vara si sa picure culori si liniste!!! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate