Mi-e somn… prea somn… O cafea? Neah… tre’ să dorm în noaptea asta, dar mai întâi… Eliadul… Căci trebuie să îmi continuu micul jurnal.

A început Radu, invitând pe scenă pe domnul Nicu Diaconescu, agonic de-al nostru, pentru a ne vorbi și a ne prezenta pe soția sa, dar mai ales pe fiica sa, ce ne-a cântat astăzi o arie din J. Sebastian Bach – “Partita a 3-a pentru vioara solo în Re minor - Ciacona”. Am să trec peste micile greșeli ale soției sale, despre casa Eliad, care nu are legătură cu, prea-cunoscutul nostru scriitor și filosof Mircea Eliade, îndreptându-mă către mica reprezentație a fiicei domnului Diaconescu, reprezentație ce pe mine unul m-a impresionat. Recunosc ca nu sunt un împătimit și deci nici un cunoscător al muzicii clasice, dar m-a impresionat curajul acestei fete, puterea și spiritul… m-a impresionat pentru că a avut curajul să vină și să se așeze în fața unor oameni care în anumite momente am impresia că mușcă, mai rău decât să laude încercarea. Nu m-am supărat însă pe criticile ascultate, poate ca erau îndreptățite, m-am supărat însă pe lipsa de respect pentru încercarea acestei tinere domnișoare.

Azi am avut și lansare de carte!!!!!! Domnul Marius Marian Șolea, a lansat alături de noi, cei fericiți, două volume de poezie… „Contemporan cu Dumnezeu” și „Un peșchir și o țâră de dragoste” au fost principalul subiect al acestei seri, fiind comentate pe rând de către Paul Bogdan, ale cărui cuvinte umile mi-au ajuns la urechi, și mai departe la inimă; urmat de domnul Chișu (critic literar), care de altfel lucrează la editura la care Marius și-a publicat cărțile. Domnul Chișu spune că în această lume a poeziei de azi, critica nu își mai are rostul. Îmi permit să întreb înapoi: Oare așa este domule Chișu? Dacă această simplă critică nu își mai are rostul, cum mai disociem arta? Ultima pledoarie în afară de cea a lui Marius Șolea, în persoană, a fost cea a lui L. I. Stoiciu, care spune că „sensibilitatea lui Marius Șolea – care vine de la Dumnezeu, face din luptătorul de atunci (vorbind de M. M. Șolea în postura de soldat acum câțiva ani buni) scriitorul de azi, care e mult mai puternic decât luptătorul de pe front”. Mărturisesc ca nu l-am citit prea mult pe Marius, ba aproape deloc, dar acum am cartea sa și am să o parcurg din scoarță în scoarță, pentru că, de fiecare data când am ascultat rândurile recitate de dumnealui, am rămas profund impresionat și cu imagini create în fața ochilor pe care cu greu mi le-am putut scoate din minte după aceea.

M-a frapat o afirmație azi… o afirmație a Sfinxului, care azi a spus într-o mică discuție ca „Poezia nu a murit. Omul moare cu poezia.” Acest lucru mă bucură, pentru că se apropie enorm de credința mea, și anume că sensul, imaginile reale ale unei poezii mor odată cu poetul creator. Dar am să las concepțiile mele departe de mine și de jurnalul acesta căci azi am să încerc sa descriu trei lumi prin care am călătorit în numai câteva ore și care m-au fermecat pe rând…

Lumea I – Elia

Lumea aceasta se numește, azi, „Dramă în noi doi”… Oare va reuși, oare, Elia să mă scoată din starea de feerie pe care o am citind poeziile ei? O poezie cu două sensuri… o poezie cu două drumuri, o poezie în care am descoperit nu una, ci două lumi… Era așa cum mi-a spus chiar draga de Elia, ca și cum… ai fi simțit că undeva departe ceva s-ar fi întâmplat rău cu cineva… considerând acel cineva și o pereche… Poate de aceea „Dramă în doi”. învăluită în tristețile sale, Elia Ghinescu, care probabil, la ora acesta din noapte, se chinuie să facă, și ea, cronica despre Eliad, oferă un val de sensibilitate și trăiri în fiece rând pe care îl scrie, iar cu aceasta mă opresc înainte de a rămâne fără cuvinte, sau a crea alte impresii greșite…

Lumea II – Alexandra Mihalcea

Am să numesc lumea ei mai simplu - „Electra”. Alexandra mi-a dăruit azi un poem („Ce gândește Electra înainte de plecarea tatei la război”) al singurătății, un poem al ascezei literare pe care de mult nu am mai văzut-o… cuvinte poate un pic dure, cum eu nu am avut curajul sa folosesc în imaginile mele, dureri și tristeți transpuse în modul cel mai crunt în cuvintele personajului fictiv – personaj ce se transpune chiar în Alexandra. Recunosc… abia acum încep să îi înțeleg existența… modul de a fi… poemul acesta mi-a dăruit ceva ce nu am putut primi decât mai târziu decât mă așteptam…

Am să las versurile să vorbească de la sine:
„Mi-am lăsat unghiile să crească prea mult, / Până s-au încolăcit în jurul cuvintelor,
S-au înfipt în ele și le-au spart în silabe: / Ma-ma... ta-ta...
Mai târziu am încercat să le lipesc cu super glue, / Dar le-am greșit ordinea: mă-ta!
(Motiv în plus pentru ca mama și tata să nu mă iubească.)”

Știu. Am spus ca am să fur acest poem pentru mine, însă nu puteam să nu scriu… să nu îmi destăinui gândurile..

Lumea a III-a – Adriana Marilena Simionescu

Lumii acesteia nu am să îi dau nume, pentru că nu se referă la o poezie anume, ci la Ama însăși.

Deși aici e ultima lume pe care o voi descrie în seara aceasta, Ama poartă loc special nu numai în gândurile mele. Eu unul, când o citesc pe Ama, îmi revine cu totul spiritul de copil și mă întorc la cules steluțe de sticlă de pe bolta cerului de la grădiniță. Acest spirit, mereu de copil, dar cu o putere imensă de a șlefui vorbele în cotloane ascunse de rubin, mă impresionează de fiecare dată când urcă pe scenă. Sunt lucruri și lucruri, iar Ama este unul din cele mai frumoase. Rămân veșnic impresionat de lumea ta, Amadriada.

Au urcat pe scena, azi, Alexandra Mihalcea, Gabriel Pușcă, Adriana Simionescu, Andrei Pavel (măi Sfinxule… să vii să mai citești o data acel sonet în șoaptă, căci m-au trecut fiorii!), Radu Herinean și nu în ultim rând eu, citind poeme ale Elenei Stănescu [MAE] și ale Mădălinei Maroga [Madim]. Mărturisesc cu mâna pe inimă, că de fiecare dată când mă voi urca pe scena la Eliad, îmi vor tremura picioarele și vocea nu îmi va fi aceeași ca întotdeauna. Simt ca mă sufoc de emoție de fiecare data când mă aflu pe scena aceea.

Am să închei aici… Săptămâna viitoare, de fapt pana după 15 Septembrie mie îmi e cam interzis să ajung la Eliad, așa că… o să duc dorul locului acesta muuuuuuuuuuult de tot…