Stropii uzi alunecau răcoros curmând suferința
Ultimele picaturi de lumină scurgeau ântre potecile
vieții și-ale morții o liniște ca niște bobițe de ison
Și-ncepui să mă scald ân mireasma duhorii cerbilor iadului
Mă vedeam apoi săpându-mi o groapă
Ce cu cât săpam se umplea âncât când am terminat-o
Împingeam barca lui Caron
Caron ăsta zăcea-ntr-o rînă scorojit ,negru și mic (aproape indian)
De-ți era mai mare milostenia de-i dăteai o cazma să sape.
Lipa lipa poc poc nori încolăciți ,luna trecută
Se șterseră toate alene lăsînd o imagine deschisă surprinzînd neliniștea și groaza sufletelor ce le-am adus binențeles cu mine.