n-o să-i spun nimic despre
cum te poți îndoi pe dinăuntru de durere bucurie furie plictis
și alți prieteni apropiați omului

nopțile miros a parfum de lux mai ales când
prinzi viteză spre patul de toate visele
în care cineva te așează lent te ridică rapid
pe ritmul respirației inegale a obiectelor

n-o să-i spun nici cum pupilele lui dilatate mă pot
dizloca din blocul de oameni, deși
eu sunt o femeie imensă el mă cuprinde
mă rostogolește-n făină de vorbe și sex mă înghite așa
crudă și moale
nicio așchie de-a mea nu-i zgârie căptușeala tăcută liniștită perfectă
catifeaua inconștienței zilnice
singura sinceritate activă pe tabloul de bord
încă mă mir dar el funcționează așa
cu gura larg deschisă mă mir pe tăcute
desigur în fața unei porți noi

alunec sunt minusculă electronică
ticăi
mai am puțin




(foto google)