Ghemuită
țin la piept cerul:
nu simt, nu aud
doar văd:
natura-i agitată
când vântul o îmbracă!

Desenez ceață…
iar cuvintele bete
se caută în buzunare
de o țigară!

Cresc amintirile
în intensitate… acoperindu-mă!
Nu văd. Nu simt. N-aud.
Mă scufund:
în zdrențe, dar e frumoasă
biata primăvară!

Renasc
placenta-mi o păstrez
într-o vistierie…
Sfârșii plânsul, doliul.
Ascund lumina
în palma dreaptă!