agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-07-28 | |
Ina dragă, scrisoarea ta despre aventurile jupânului în spitalele italiene m-a făcut să-ți scriu una de răspuns, lungă cât o zi de post, despre spitalele din România. Însă, recitind-o, nu ți-am mai trimis-o fiindcă, zău, n-avea niciun haz. În general, zilele de post n-au niciun haz.
Așa că am trecut la un subiect mai digerabil. Mi-am propus încă de anul trecut să public un volum de epigrame. Pentru asta trebuie să culeg toate catrenele de peste tot, inclusiv replicile, să fac o selecție la sânge, să mai cizelez un pic unde e cazul, să le grupez pe capitole și cu asta, volumul e gata. Doar că de câteva luni, constat că treaba bate pasul pe loc. Să-ți povestesc ce pățesc în fiecare seară când mă așez la calculator. Mai întâi deschid outlook să văd - oare n-am primit vreun mesaj ? Ba da, totdeauna am, cum deschid un pic ușița cutiei poștale, se revarsă spamurile peste mine. Le arunc la coș și îmi zic: înainte de a trece la treabă, să văd dacă n-a mai apărut un text interesant pe agonia. Au apărut. La unul din ele scriu o replică. După care revin la outlook, așteptam un mesaj de la cineva. N-a venit încă. OK, trec la treabă. Dar mai întâi, ia sa văd, la replica mea de pe agonia n-a răspuns ? N-a răspuns. Constatând că nu mă pot concentra, mă duc să-mi fac o cafea. Mai slabă, că e seară. În timp ce o fac, mă uit la televizorul din bucătărie. Cafeaua e gata, dar stau să văd filmul până la sfârșit. Plec cu cafeaua la calculator. Până beau cafeaua, hai să fac un “spider”. Îl termin, termin și cafeaua și evident, mă uit întâi la mesaje și la agonia… Pe agonia mi-a raspuns, în sfârșit, dar mă strâmb, răspunsul e cam nesărat. În schimb au mai apărut câteva texte cu titluri incitante. Le citesc și mă strâmb iarăși. Renunț, ca să nu rămân strâmb și revin la outlook. Oo, două mesaje. Mă așez mai bine pe scaun și le răspund tihnit, câte juma' de pagină fiecăruia. Îmi place să compun scrisori, e o adevărată delectare, mai ales când corespondentul dovedește aceleași aptitudini epistolare. În sfârșit, mă hotăresc să încep selecția epigramelor de unde rămăsesem, cam pe la începutul lui 2008. Dar când văd câte texte și comentarii s-au adunat între timp, îmi zic: parcă se lucrează mai cu spor cu muzică. Intru pe youtube și îmi aleg ceva de Leonard Cohen, unul dintre preferații mei. Când se termină, constat că aceeași melodie a mai cântat-o cineva. Ia s-o ascult. Din aproape în aproape ajung la niște canțonete cântate de Pavarotti. Văzând că muzica mai mult mă face să pierd vremea, ies din youtube, ies din outlook, ies din agonia și intru în bucătărie. E seară, mă cam roade stomăcelul, dar la ore atât de târzii mâncarea trebuie dată dușmanilor. Nu văd niciunul prin jur, așa că îmi spăl un măr. Mere ai voie. E adevărat, stomatologul mi-a interzis să le mușc, să nu-mi rămână în ele dinții cei noi. Dar am un instrument minunat: Mărunțica. E o rozetă pe care apeși și obții feliile de măr, separate de cotor. Nu mi-am botezat niciodată obiectele, nici măcar prima mea mașină n-a avut vreun nume. Dar Mărunțica mi-e tare dragă. Obiect pentru oameni leneși, la fel de utilă ca o telecomandă. În timp ce mestec tacticos feliile de măr, studiez problema: de ce își botezau oamenii Daciile proaspăt cumpărate ? Păi le luau cu sacrificii, renunțau la mâncare, deci la o parte din propriul organism. Le considerau, la propriu, niște ființe vii. Pentru mine, o mașină e un morman de tablă. Da, dar eu am burtă. Ronțăi cotorul și, după ce e prins criminalul (noroc că filmul era pe terminate), revin la calculator. Când mă uit la ceas, e trecut de 10 seara. Of, asta nu e oră să începi o activitate serioasă. Îmi aduc aminte că, la ultima lansare de carte, poetul care făcea cinste, în vârstă de peste 70 ani, m-a luat prin surprindere (nici nu credeam că îmi știe numele): - Domnule Norea, te-am căutat pe google, ai peste 20 pagini. - Ei, e normal (zic eu modest), scriu epigrame și haikuuri, multe și mărunte. Așa că intru pe google, tastez "dan norea" și dau Search. Îmi apar pe rând toate site-urile unde am postat vreodată ceva. Cel mai des - agonia, cu toate variantele în limbi străine. Dar și site-urile de haiku ale lui Cornel Atanasiu sunt multe. Apar apoi revistele și ziarele cu variantă electronică, începând cu Conexiunile lui Laurențiu Orășanu și terminând cu ziarele constănțene. Uimit, constat că în câteva bloguri particulare, îmi fuseseră preluate diverse texte. Uite un exemplu. Qui s’aime se taquine dintotdeauna mi-a plăcut proverbul acesta francez, însă după ce am descoperit, întâmplător, epigrama omonimă, semnată de Dan Norea (Norică), a devenit brusc una dintre vorbele de duh care-mi sunt la suflet :) Mă ia mereu peste picior Iar eu mă fac mereu că plouă Căci mâine, știu, plină de dor, O să mă ia peste-amândouă. Probabil o domnișoară, amatoare să facă instrucție cu iubitul: un-doi ! E un sentiment ciudat, parcă îți bate inima un pic mai tare, văzând că ai ajuns ca folclorul, din gură-n gură. Frunzăresc mai departe. Ia te uită, măgarii ! Găsesc pe un blog clasamentul la un concurs de proză SF, desfășurat în 2008, unde figurez cu mențiune. Iar pe mine nu m-a anunțat nimeni nici până în ziua de azi. Stai puțin, ce caut eu pe youtube ? Trebuie să fie o greșeală. Mă uit mai atent, nu e. Cineva mi-a luat volumul de senryuri "Umor în 17 silabe" de pe calameo și l-a instalat pe youtube, cu muzică. Doamne, mare e grădina ta ! Termin cu google și merg la culcare. Cu ochii fâlfâind de oboseală, întins în pat, pe întuneric, îmi reproșez: cum dracu am reușit să nu fac nimic timp de patru- cinci ore ? Ei bine, de curând am primit explicația. Știi că pe net circulă tot felul de mesaje. Unul din ele anunță sfârșitul lumii în 2012, cu niște argumente cam eterogene - calendarul mayaș, alinierea cosmică plus o mulțime de termeni tehnici, care te umplu de respect. Un pasaj mă lămurește de ce nu am eu timp suficient să lucrez la volumul de epigrame: rezonanța Schumann dovedește accelerarea timpului, adică în loc de 24 ore avem la dispoziție numai 16 ore. Totul descrește, astfel încât în 2012 vom avea timpul egal cu zero. Eh, îmi zic, le-am luat-o înainte, la mine timpul deja este egal cu zero. Și apoi, chiar dacă îmi scot volumul, în 2012 cine îl va mai citi ? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate