m-am trezit închis într-o oglindă
și era al dracului de frig în sufletul meu
poleit cum era și cu argintul crăpat
de se vedea sticla goală
printre urme uscate
de muscă.
și pentru că tot nu aveam ce face
m-am aplecat la ureche
și-am început să mă ascult.
mai întâi așa ca o părere îmi șuieram cuvintele…
apoi am crescut în intensitate
și-am văzut cum bolboroseau hormoni în sticla de plastic,
erau fericiți, cineva avea grijă de ei să nu se piardă.
mi-am lipit ochiul de geam dar degeaba
prin pupila mea se vedea doar fundul de ochi…plin de tensiune
asta e. m-am potolit și-am început iar să mă ascult.
gândurile mele se izbeau de țărm șiroind printre stabilopozi
toate cele petrecute. îmi plăcea să mă ascult
și o făceam cum parcă nimeni n-o mai făcuse până atunci.
dacă știam că pot asculta așa, mă făceam confesional
sau patrafir
ori hârtie, să ascult cum scârțâie penița
șoptind “Follow me”
și am plecat, dar o să mă întorc
poate mai pe seară
când o să mă caute lumina
și-o să cobor pe raza ei afară
lăsând argintul să coclească-n liniștea uitării.