Anna T. RUȘTI

Fiecare om își are propriul său eu și propriul său destin, fiecare viață își are propriul său roman, al cărui conținut e complicat și complex.
Această filosofie a vieții este transpusă în nuvelele tânărului și talentatului scriitor maramureșean de etnie ucraineană Mihai Traista, născut la poalele Măgurei, lângă izvorul Ronișoarei, loc unde aparent nu se întâmplă nimic și, totuși, se întâmplă atât de multe.
Viața maramureșenilor, și mai ales a celor de pe Valea Ronișoarei, prezentată în volumul de nuvele „Huțulska dușa“ („Suflet de huțul“) este un labirint, unde realitatea se îmbină cu ficțiunea, speranțele cu deziluziile, dragostea cu dezamăgirea, credința cu trădarea, toate dominate de legi nescrise, respectate încă de la începutul începuturilor cu mare sfințenie.
Eroii din nuvelele lui Mihai Traista sunt solitari ori amestecați și dependenți unii de alții, contribuind la derularea evenimentelor și declanșarea conflictelor, individualizându-se, în același timp, prin nume și porecle simbolice, existente în Rona și acum.
Ei trăiesc într-o lume veche, arhaică, plină de superstiții, credințe, mituri, care-i ajută să treacă mai ușor prin viața aspră și spinoasă asemenea reliefului pe care s-au așezat cândva.
Personajele lui M. Traista trăiesc într-o lume a proprietății, unde pământul înseamnă totul. El a pus stăpânire pe oameni și pe conștiința lor. Cei bogați au pămânat și își permit totul. Însă averea îi degradează treptat. Încep să uite de sentimente, de morală și de credința creștină, pentru ca în final să devină victime ale propriei conștiințe, care îi terorizează, amintindu-le că nimic nu rămâne nepedepsit, iar legile nescrise sunt ferme și capitale.
Lipsa de scrupule, umilința, necinstea, ipocrizia, frivolitatea, beția, violența domestică și socială, exploatarea, violul ce duce la suicid și la crime sunt acte obișnuite în nuvelele scriitorului, care-i individualizează pe oameni după poziția lor socială și materială.
La polul opus și în antiteză, se află oamenii simpli, colectivitatea care luptă împotriva individualității alterate prin muncă, cinste, dreptate, solidaritate, generozitate, înțelepciune și franchețe.
Țăranul maramureșean, și mai ales cel din Rona, e harnic, priceput în toate, cinstit și cu o personalitate puternică, știe cum să lupte împotriva vitregiilor vieții și nedreptăților societății în care trăiește.
Stânca de granit de la Kadasu, despre care pomenește atât de des scriitorul, e o parafrază a tăriei de caracter a ucraineanului de la Rona.
Personajul lui Traista nu se resemnează în faþa sorții, ci încearcă să se ridice, să-și depășească condiția socială, știind că și mâine va fi o zi, când va răsări din nou soarele dinspre Măgura.
Acest volum ar putea fi analizat pe secvențe, după tematică: haiducia, furtul cailor de rasă pur-sânge, viața oamenilor în perioada interbelică, milităria grea a recruților precum și emigrația actuală, fuga după locuri de muncă în străinătate.
Paradoxal, pământul este puterea care, cu timpul, își pierde din valoare, pierzându-și stăpânul, care emigrează căutându-și o soartă mai bună în toată Europa.
Pământul este abandonat, și-a pierdut valoarea, fiind înlocuit cu banul străin, uneori chiar „păcătos“, o temă nouă în literatură, prezentă în nuvelele „Romanul neterminat“ și „Fericirea unei mame nefericite“.
Soarta femeii a fost și este tristă în nuvelele scriitorului. Cândva nu se putea debarasa de soartă, datorită mentalităților, lipsei de cultură, credinței milenare, acum e cultă, „independentă“, își caută „norocul“ în străinătate, abandonându-și familia, copii, țara, casa părintească, fie și temporar, fapt ce duce la nefericirea ei și a celor din jur.
Autorul descrie cu măiestrie artistică tot ținutul nordic al țării din trecut, punând pe primul plan Rona și împrejurimile ei.
Cârciuma, unde omul își varsă necazurile, paharul fiind cam plin, ce-i drept, este locul de întâlnire al tuturor, unde toți devin, la un moment dat, egali și sinceri punând țara la cale alături de propriile gânduri.
La acțiune participă, direct sau indirect, oameni din toate etniile: români, ucraineni, țigani, unguri, evrei și din toate păturile sociale: intelectuali, slujbași, negustori, mineri, hoți, orfani, văduve, slugi. Cei din urmă, prin perseverență și hărnicie, reușesc să se autodepășească, devenind cu timpul oameni respectabili, iar ceilalți, necinstiți, sunt pedepsiți de puterea divină, unde legea nescrisă își spune cuvântul.
Titlurile date de autor sunt foarte sugestive, luate din zicătorile și expresiile populare locale „Dumnezeu nu bate cu biciul“ sau „așchia nu sare departe de trunchi“, conferind oralitate titlului, alături de vorbirea aluzivă, dialogul și imagini artistice folosite în opere.
Îl socot pe M. Traista un urmaș al scriitorilor ucraineni, ca Ivan Fedico sau Mihai Nebeleac, și sunt sigură că va continua „Romanul nescris“ de aceștia, dezvoltând patrimoniul literaturii ucrainene din România.