- 48 -
Și-apoi zile trec în urmă și rămân în urmă ani,
Mânați de nevoi, de glorii și de goana după bani,
Undeva-n răscrucea vremii cineva-și aduce-aminte
De ce-a fost, de ce-o să fie, de rostitele cuvinte.

- 49 -
Însă mergi, căci nu poți fi toată viața într-un loc.
Poate ce-ți plăcea odată, acum nu-ți place deloc.
Acum altceva îți place și-altceva te preocupă
Și mira-mă-voi de-ai spune cert ce o să-ți placă după.

- 50 -
Temă de discuții, oare, nu-i și-aceasta? – mă gândesc
Și de treptele științei eu acum îmi amintesc.
Câte încă și acuma îmi mai sunt necunoscute,
Cum duc traiul împreună și cum sunt așa făcute?

- 51 -
De aceea, dacă-mi ceri să-ți dau multe explicații,
Caută în altă parte să vezi ce-au să-ți spună alții
Și să-mi zici, te rog, și mie, de-ai vrea, bineînțeles,
Să vedem din cele spuse cu ce, oare, ne-am ales?

- 52 -
Ce să-ți spun? Știu eu mai multe decât, poate, le știi tu?
Încărcat cu întrebări sunt și eu și nu cred, nu,
Să găsim răspunsuri clare la-ntrebări fără răspuns,
Fără-a scoate la lumină tot ce-a fost atunci ascuns.

- 53 -
Îți spuneam de-acel popas, știi? Aș vrea acum odihnă,
Măcar vreo trei zile-n pace, să gândesc la tot în tihnă,
Căci, poate și tu, ca mine, să stai singură dorești,
Însă eu cu ale mele te fac să mă urmărești.

- 54 -
Și te-abat fără să vreai de la somnul dulce, lin...
Tu mă iartă, dragă, dacă, cu aceste vorbe vin
Și-ți captez atent auzul, și-ți fixez exact privirea, -
Iartă-mă, te rog, din nou, căci așa îmi este firea.

- 55 -
Știi că, să te-aud îmi place. Să te văd, la fel, mi-e drag.
Ușa să-mi deschizi îmi place, când mă vezi pe mine-n prag.
Să mă uit la tine-mi place și te plac atât de mult!
Prea cuvintele-s sărace. Vreau să tac și să te-ascult.

- 56 -
Te rog, spune-mi, chiar crezi sincer că pe tine nu te plac?
Să te-aud, crezi, că nu-mi place și așa, doar, mă prefac?
Și-mi arăt o altă față și nu-s cine crezi că sunt?
O, mă iartă pentru Domnul și să-mi ierți al meu cuvânt.

- 57 -
N-am dorit nici cât îi negru pe sub unghii să te-atrag,
Nici cu sila nu dorisem să îmi zici că îți sunt drag.
Dacă-ți plac așa cum sunt, iartă-mă și mă primește, -
N-am venit cu greutate sau cu rău, Doamne ferește!

- 58 -
Eu cred, știi tu, că iertarea este-o cale spre iubire,
E-o cărare spre-mpăcare, mulțumire, fericire...
Dacă merg mai mulți pe ea, se transformă-ncet în drum.
Și mă bucur că-nțelegi și știi ce îți spun acum.

- 59 -
Mă cuprinde-o bucurie, că-mi vine să te sărut.
Dar să nu te uiți la mine și să-mi zici ce am făcut, -
Poate nu-i întotdeauna, însă-acum așa îmi vine,
Să mai stau puțin o clipă și să mă mai uit la tine.

- 60 -
Parcă-s niște declarații de iubire-aceste rânduri.
De-aș privi mai dintr-o parte propriile mele gânduri,
Ce-aș avea a spune nu știu, poate că-s puțin romantic
Și-n epoci contemporane folosesc un metru antic.

- 61 -
Când mi-au zis că eu scriu versuri, eu le-am zis că-s simple rânduri
Înșirate pe hârtie și sunt, doar, câteva gânduri
Răscolite-n amintire, de la cele ce-am văzut,
De la cele ce pe lângă-a mea ureche n-au trecut.

- 62 -
Văd că se repetă rima și, îți spun, mai multe știu, -
Și că nu-s acel ce-ți pare, dar cum pot așa și scriu.
Niciodată n-am dorit în poeme să mă-ntrec.
Poate, doar, am vrut cu tine timpul să mi-l mai petrec.

- 63 -
Și nici gândul nu mi-am pus să dezvolt acum vreo temă,
Sau să scot elucidări dintr-o veșnică dilemă.
De ești mare înțelept, doar ascultă și privește
Și de cele ce se-ntâmplă, dintr-o parte te uimește.

- 64 -
Încerc să le dau răspunsuri celor ce m-au întrebat
De ce sunt? De ce am fost? De ce vin? De ce-am plecat?
Cosmosului să aștepte, se vorbește, nu îi place,
De aceea, poate, asta reprezintă ce pot face?

- 65 -
Mulțumesc acelor, care în nevoie mi-au întrat
Și nevoia ascultându-mi, ei urechile-au plecat.
Dacă aș veni prea des, parcă fără nici o treabă,
Nu ar arăta frumos și-mi închipui cum mă-ntreabă

- 66 -
Cele ce ți-am spus atuncea, sau acum de ce le zic?
Sincer, nu știu ce le-aș spune și nu pot să le explic;
Dar cum vor, așa-nțeleagă. Și fiindcă mai vorbesc,
Cu o mare simpatie și respect le mulțumesc!