Aseară am aflat că oamenii sunt în statistici numai niște numere. Groaznic. Nu pot suporta acest lucru. E ca în lagărele din Germania Führerului. Oamenii nu sunt cifre și nici fracții, logaritmi sau alte probleme matematice.
Sunt doar niște ființe chinuite. Salvarea se află la tot pasul, dar dacă nu suntem în stare să o vedem. Totul depinde însă de noi.
Ieri, în jurul orei 17,00 m-am speriat. Așa sunt eu.
Călin A. a intrat deodată în sala de curs.
Eu scriam. Era destul de întuneric afară.
Am tresărit. Mi-era destul de frig.
Simțeam că orice aș face nu mă mai pot opri din tremurat.
După tot felul de audiențe, sondaje, grafice și radicali, înțelesesem de fapt că nu putem vorbi despre ființe, ci numai despre monitorizare mass-media.
Domnul profesor este: sociolog, în primul rând; apoi politician (în primul curs ne-a spus că a fost politician, după care s-a lăsat de această meserie); apoi director la Imas.
Un lucru a uitat însă să ne rostească: faptul că e un om sensibil, care știe să facă să uiți de toate.
Lucrul acesta înseamnă foarte mult pentru mine.
Deși mi-a zis că predă lucrurile într-un mod ,,simplist", pentru mine este extraordinar.
Să vezi în loc de parametri; ființe, personaje...
Lucrurile în viață nu trebuie să fie luate prea în serios. Am auzit vorbindu-se despre acestea, la seminarii.
Nu cred că este așa.
Nu mai are rost să mă corectez. M-am cam săturat să dau atâtea explicații pentru greșelile pe care le fac.