agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-12-27 | |
Preambul: Lunea e ziua mea cea mai grea. Dimineață am montaj pentru emisiunea Shalom care urmează să fie expediată la București, iar la șase după masa începe emisiunea Transilvania Policromă, pe care o realizez în direct la TVR Cluj. Alerg între cabina de montaj și regia de emisie, discut la telefon cu invitații, scriu desfășurătorul, mă pun de acord cu moderatoarea, regizorul de platou și cel de emisie. În forfota zilei de luni, telefonul lui Adi cu înștiințarea scurtă „Am cumpărat brad. E cam mic, dar e drăguț”, a fost clipa de răgaz cu miros de cetină care m-a proiectat pe tărâmul amintirilor și mi-a inspirat rândurile care urmează
Pomii de Crăciun din copilărie Părinții mei, evrei atei încrezători în steaua societății noi, nu țineau nici sărbătorile iudaice, darmite Crăciunul. În schimb, îl țineau bunicii mei adoptivi, Nándor și Erzsi Friedmann (adoptarea a fost reciprocă; bunicii mei pieriseră la Auschwitz, la fel ca mezinul lor, Ferkó. Fiul cel mare al acestei familii mixte, emigrase în America de Sud în 1947) astfel încât în fiecare iarnă așteptam cu înfrigurare momentele magice când Moșul aducea brăduțul împodobit și darurile de sub el. Deși vremurile erau destul de grele, iar pâinea, zahărul, făina și uleiul se dădeau pe cartelă (roșie pentru activiști, cafenie pentru salariați și de culoarea untului pentru pensionari - indicând cantități din ce în ce mai reduse) bunica făcea provizii din timp și cocea delicioasele beigli cu mac și cu nucă (mie îmi plăcea cel cu mac, bunicului cel cu nucă). Bradul era împodobit cu câteva globuri argintii (care scăpaseră nevătămate din război), cu ghirlande din paie și flori de hârtie, nuci vopsite cu lunar, bomboane salon învelite în staniol argintiu și colăcei de bezea (pe care abia așteptam să-i ronțăi după ce desfăceam bradul). Nu era luminat cu beculețe ci lumânărele așezate în suporturi sub formă de floare și trebuia să fim cu mare băgare de seamă să nu ia foc bradul, după ce le aprindeam. Niciodată nu l-am surprins pe Moș Crăciun, deși m-am străduit din răsputeri. Ori tocmai eram la săniuș cu bunicul, ori îmi făceam somnul de după amiază (deși îmi promisesem să nu adorm). Péter, nepoțelul vecinilor, mi-a dezvăluit în mare taină că Moș Crăciun nu există și m-a îndemnat s-o spionez pe bunica ca să mă conving că ea împodobește bradul și tot ea așează darurile sub el. Dar s-a dovedit că era o minciună sfruntată…Mă deruta doar faptul că în unele case bradul se făcea de Crăciun, în altele de Anul Nou. La copiii maghiari venea Îngerașul, la cei români Moș Crăciun, iar la serbarea de la Politehnică (unde lucrau părinții mei) venea Moș Gerilă. Am avut onoarea să-l întâlnesc personal pe Moș Gerilă (pe unul din ei, că erau mai mulți, în mantii strălucitoare de toate culorile) la Moscova, pe stadionul Lujniki în 1959, când am fost în vizită la tata, care-și făcea doctoratul la Universitatea Tehnică Baumann. Pe stadionul luminat feeric erau mii de copii și fiecare primea cadouri. Unul dintre moșii aceia înveșmântați în straie sclipitoare mi s-a adresat în rusește, ieu i-am spus o poezie ungurește și am primit un coșuleț de portocale. Anii au trecut, eu am crescut, bunica s-a mutat la cele veșnice…Adolescența a dat năvală în viața mea, iar pomul de Crăciun, după cum se știe, se împodobește mai ales pentru copii. Șirul Pomilor de Crăciun Bradul de Crăciun a reapărut în viața mea după logodnă. Brăduțul demontabil de material plastic, de vreo jumătate de metru înălțime, îl cumpărase Adi de la magazinul de jucării, unde-i plăcea să-și petreacă timpul, să repare jucăriile stricate și să le testeze pe cele sofisticate. Nu dorisem un brad artificial, însă n-am fost destul de agili să ne cumpărăm unul natural. Molizii pricăjiți, puși în vânzare în comerțul de stat, se epuizaseră repede și nu ne ieșise în cale nici un moț care vindea brazi „adevărați”, pe sub mână. Așa că am împodobit brăduțul de jucărie cu panglici de hârtie colorată, globuri și figurine mititele de sticlă și o instalație electrică cu lumină intermitentă, meșterită de Adi. Brăduțul acela de plastic, din anul doi de studenție, a fost primul dintr-un șir de pomi de Crăciun care au adăstat în căminul nostru, câte unul în fiecare an. Căutarea bradului nu era o întreprindere ușoară. După lăsarea întunericului ne plimbam pe străzile lăturalnice, unde se conturau umbrele muntenilor cu căciuli înalte, care te îmbiau să cumperi brazii pitiți în spatele blocurilor sau pe lângă gardurile caselor. Nu prea știai ce cumperi și nici nu aveai timp să te tocmești, totul mergea pe intuiție. Parcă simțeam care era brăduțul nostru și niciodată nu dădeam greș. Adi îl lega fedeleș și-l ascundem, tiptil, pe balcon, pentru ca fiul nostru, Vali, să nu-i dea de urmă. Nici achiziționarea globurilor nu era un lucru simplu, însă grație relațiilor la magazinul de jucării, soțul meu reușea să obțină cele mai nemaipomenite globuri „de export”. În seara de Crăciun scoteam copilul la plimbare sau mergeam la Opera Maghiară, unde întotdeauna se programa Spărgătorul de nuci. (Era unul dintre semnele discrete ale Crăciunului prohibit, alături de luminițele scânteietoare ale brăduților așezați dincolo de ferestre. Dacă nu cădea într-o duminică, Crăciunul era o zi de lucru, marcată discret prin aroma cozonacilor puși la pachet și hainele "de duminică" purtate de oameni.) Pe când ne întorceam de la spectacol, bradul strălucea în mijlocul camerei și Moș Crăciun își așezase darurile sub el. Pe măsură ce treceau anii, era tot mai dificil să găsești brazi de Crăciun. Trebuia să te orientezi după zvonuri; unii spuneau că au văzut țărani cu brazi într-un cartier mărginaș, dar pe când ajungeam acolo nici urmă de ei. Plecam seară de seară în alt cartier, pe străzi lăturalnice, prin ger sau nămeți, până găseam (și întotdeauna găseam) bradul dorit. Odată nici în seara de Ajun nu aveam pom, dar am întâlnit pe stradă un bărbat, coborât parcă din povești, purtând pe umeri un brad falnic. Părea să fi venit în întâmpinarea noastră. Altă dată în dimineața de Ajun ploua cu găleata și Adi a ieșit pe balcon să aducă în casă bradul cumpărat din vreme…Când colo, ia-l de unde nu-i! Auzisem că bântuiau hoții de brazi și uite că ne călcaseră tocmai pe noi. M-am pornit disperată în oraș, în căutarea unui brad și, în final, am găsit în piață un molid sfrijit cu câteva crengi pleoștite, pe care nu-l dorise nimeni…După ce l-am împodobit cu globurile, jucăriile, beteala și instalația electrică, s-a transformat (ca un căluț nărăvaș) într-un pom de Crăciun de toată frumusețea. În seara de 20 decembrie 1989, ploua mocănește, atmosfera sumbră se înstăpânise peste oraș, auzisem de cele petrecute la Timișoara și eram foarte îngrijorați. Pe străzile pustii patrulau milițieni grupați câte doi... Ceva m-a mânat să pornesc în căutarea bradului de Crăciun. M-am afundat în noroaiele străzilor mărginașe și am umblat până am întâlnit un căruțaș care vindea brazi. Am ales unul muiat de ploaie, l-am legat cu sfoară și l-am adus acasă. Aveam să-l împodobim în euforia primului Crăciun liber. Pomul de Crăciun de anul acesta Luni seara, când am sosit acasă după emisiune, am ieșit pe balcon să inspectez brăduțul cumpărat de Adi. Era mărunțel, dar proporționat. În seara de Ajun s-a dovedit că avea cetina dublă de un verde strălucitor și încăpea de minune pe scrinul pe care, cu câteva zile înainte, așezasem hanukia cu lumânărelele aprinse. Adi a scos din dulap cutiile de carton, vechi de decenii, în care păstrăm globurile cumpărate pe când Vali era de-o șchioapă, și a început să împodobească brăduțul. Iar eu priveam fascinată cum anină pe crengi clopoțeii liliachii și roz, hornarul și cosmonautul, crăiasa zăpezii, ciupercile, moși-crăciunii, oamenii de zăpadă, semaforul, locomotiva și conul de brad auriu, globurile mari portocalii, verzi și albastre decorate cu scene din povești. Din pântecele unei cutii de metal au apărut globurile și jucăriile mărunte care împodobiseră primul nostru brad, din material plastic. Nu s-au decolorat deloc. Nici beteala nu și-a pierdut strălucirea. Parcă timpul nu trecuse peste ele. Și asta m-a încredințat că momentele magice ale serilor de Ajun fac parte din prezentul continuu al copilăriei. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate