poftele unghiilor lungi albe
nu se potolesc în mintea ta
precum doi șoimi fix spre tine
te zgârie îți rup o bucată de inimă
nu știu de ce o porți la vedere
apoi se retrag spre colțul întunecat
de propriile decepții
te savurează pe îndelete
cu dibăcie

habar nu ai
cum în camera din spate
pălăria ta și geanta de voiaj
visează la mine

la mii de ani distanță
stau lipită de un zid umed
fluier
număr felinarele
până sus în capătul străzii
iar ele tresar somnolente