Poate că Shakespeare ar fi găsit un titlu asemănător, dacă ar fi putut cunoaște istoria universală pe parcursul a celor circa cinci milenii de civilizație „modernă”. În 1998, apărea la o editură obscură „Punct”, o carte modestă ca număr de pagini (150), de un autor la fel de puțin cunoscut, ca și editura, Marian Bacov. Această carte mi-a inspirat articolul de față. Cartea este intitulată „Istoria cruzimii”, dar am adăugat, în manieră shakespeareană, „noastre”, pentru că orice victimă și orice călău este un frate de al nostru, precum Cain și Abel.
Nu se știe când au apărut primele războaie, dar se știe din ce motiv – evident, economic. Nimic nu se obține mai ușor și mai rapid decât cu forța armelor, prin violență. „Ușor” este un termen metaforic. Și astăzi sunt destui care susțin că progresul omenirii este de neconceput fără războaie. Ba, mai adaugă unii, conform predicției dubioase a lui Malthus,afirmă necesitatea războaielor care ar mai reduce din numărul locuitorilor, adică cererea de hrană, îmbrăcăminte, case, etc. Prefer să fi rămas în peșteri, decât să fi avut o istorie jalonată în exclusivitate de războaie. Se pare că, în urmă cu treizeci de milenii, oamenii din Neanderthal s-ar fi refugiat în Franța, fiind apoi măcelăriți de „Homo sapiens”, specie venită din Orientul Apropiat. În acea perioadă densitatea populației era de max. un locuitor pe 10..km. pătrați. Neoliticul este marcat și el de masacrarea vânătorilor și crescătorilor de animale de către agricultori, ceea ce și Biblia consemnează prin mitul lui Cain și Abel, care, desigur, nu poate constitui o bază științifică, dar poate fi luată în seamă. Săpăturile arheologice au dat la iveală numeroase mărturii ale unor măceluri, schelete mutilate, oase rupte, cranii sfărâmate, încă dinainte de epoca bronzului. Războiul troian a fost doar unul dintre confruntările cunoscute în epoca prelucrării metalelor. Apoi, predominanța fierului în producerea „armamentului” face ravagii.. S-a apreciat că la o speranță medie de viață de 30 de ani, vârsta medie a populației era de 12 ani, nu numai din cauza bolilor, ci și a masacrelor la care erau supuși copiii. Vechea istorie a Mesopotamiei este destul de bine cunoscută, astfel se știe că asirienii au dominat prin masacre de mare cruzime timp de aproape un mileniu această zonă, obiceiul de a mutila prizonierii fiind extrem de răpândit. Se scoteau ochii, se tăia limba, o mână, numai pentru ca populațiile să fie înfricoșate. Grecia antică a cunoscut războaie în interior, cât și pe insule, pe țărmul Asiei Mici. Orașele erau mereu pregătite de război. Alexandru cel Mare a deschis calea războiului de anvergură, care avea și un scop „civilizatoriu”, în sensul că el tolera tradițiile locale, dar aducea cu sine și purtători ai culturii eline. Acesta nu este un argument în favoarea nici unui război, este o constatare. Romanii au învățat câte ceva de la Alexandru, dar abia după sângeroase lupte în interiorul Italiei. Imperiul roman a adus civilizația greco-romană pe o mare suprafață a Europei, o parte a Asiei, a Africii de Nord.( deși acolo erau cartaginezii). Cu iudeii au purtat două războaie mai importante – în anii 70-73 e.a. și în 135 e.a., când rezistența iudeilor a fost înfrântă definitiv. Războiul cu dacii de la nord de Dunăre a fost de asemenea de durată, încheindu-se la începutul secolului II e.a. Se pare că toate aceste războaie au fost mai mult de uzură, numărul jertfelor fiind mai redus, scopul romanilor era de a ocupa și construi propriile cetăți, drumuri, poduri.
Între secolele IV-VI au loc migrațiile barbarilor în Europa, acestea fiind caracterizate printr-un șir de masacre, de unde și termenul de barbar care a devenit peiorativ, când la origine însemna popoare din afara Greciei antice. Spre sfârșitul secolului VIII, Carol cel Mare își impune autoritatea sub semnul crucii, masacrând saxoni, alte popoare care nu acceptau de bună voie creștinismul. Secolul XI este și începutul cruciadelor, care fără excepție au dus la vărsare de sânge, jaf, fără nimic comun cu îndemnul Mântuitorului. Închiziția, înființată în secolul XV, sub oblăduirea Vaticanului își începe „lucrarea” în țările catolice, Spania, Italia, arderea pe rug, torturile fiind mijloace prin care slujitorii fanatici ai unei credințe de fapt trădate încercau să bage groaza în populație, de teama oricărei nesupuneri față de Biserică, dar și din lăcomie pentru bunurile celor executați. Evreii erau victime predilecte, la fel numeroșii sectanți. Secolul XVI este cel al protestantismului, care duce la crearea unei schisme noi, dar nici protestanții, în frunte cu Luther, în Germania, Calvin, în Elveția nu se arată prea toleranți cu așa zișii eretici. Evul Mediu a fost caracterizat, în Europa de multă intoleranță față de albigenzi, hughenoți, ca sectanți creștini, evrei, irlandezi, alte populații sub aspect etnic. Evreilor li se aduceau acuzații absurde de omor ritual, de pângărire a ostiilor, etc. In Anmerica de Nord și de Sud masacrele au fost de nedescris, urmate de înrobirea populațiilor băștinașe, la fel în Africa, Asia, Australia. Europenii au adus la început focul și sabia, apoi, treptat, propria civilizație. Revoluția franceză din 1789 a venit cu frumoase lozinci, însă teroarea revoluționară, urmată de contrarevoluția și teroarea „albă” au arătat că omul nu învață din lecțiile istoriei. La început a fost teroarea „roșie!, apoi auvenit războaiele napoleoniene, care au fost comparate cu cele ale lui Alexandru și Cezar, dar tot războaie au fost, cu milioane de morți. Teroarea albă a adus și ea jertfe, ca să nu uităm de înăbușirea răscoalelor din Franța, înainte de revenirea Bourbonilor. Secolul XIX a fost cel al „națiunilor”, formarea acestora s-a făcut și cu vărsare de sânge ( Grecia, Italia lui Garibaldi, apoi, SUA, războiul de secesiune a secerat milioane de vieți). Secolul XX a fost cel mai sângeros din istorie, porin două războaie mondiale, prin genocidul armenilor, prin Holocaustul evreilor, alte războaie și masacre, experimentul nuclear de la Hiroshima și Nagasaki, războaiele din Asia și Afrivca de după al doilea război mondial, care au însumat aproape același număr de victime ca și războiul mondial. La aceste asasinate se adaugă GULAG-ul lui Stalin și post-stalinismul, masacrele din Cambodjia, China, Tibet. Chiar și pierderile de vieți omenești în România, după 22 decembrie 1989 se înscriu în seria de asasinate de care nimeni nu a dat socoteală. Mulți se miră de ce crimele împotriva umanității nu se prescriu. Ar fi un dublu asasinat - cei morți ar mai fi o dată uciși, prin tolerarea și uitarea crimelor făptuite.
Astăzi sunt trei focare de război pe care lumea nu le-a putut opri, adică opinia publică. De altfel, în afară de motivațiile economice, nimic nu poate opri prin simplul acord al beligeranților, u nconflict. Este vorba de vechiul conflict israelo-palestinian, războiul din Irak, care, se pare, s-ar apropia de un sfârșit și conflictul din Afganistan.
Conflictul israeliano-palestinian s-ar fi încheiat de la înființarea Statului Israel, dacă nu ar fi existat interese pentru întreținerea sa. Desigur, oricare localnic, arab, căci palestinienii, în ciuda unor presupuse origini nearabe, sunt arabi prin limbă și tradiție, ar spune că Palestina este țara sa în întregime, uitând că evreii au avut un regat și apoi două regate, apoi au fost izgoniți cu forța și risipiți pe întregul glob. Ce nu au reșit sioniștii prin convențiki și luptă dipolomatică, a reușit Germania nazistă – Holocaustul a pus bazele solide ale ideii necesității unui refugiu pentru evreii „rătăcitori”. Se pare că refugiul nu este prea liniștit, dimpotrivă. Israelul a dus patru războaie cu state arabe, pe lângă permanentele ostilități, atentate în zonele de vecinătate cu palestinieni. Arafat a ratat șansa înființării unui stat palestinian care. De fapt nu a existat niciodată, în istorie, iar urmașii săi nu au înțeles că Israelul este singurul stat modern, democratic, susținut și de SUA, din zonă, că evreii nu vor pleca și nu au unde să plece, după ce, timp de peste un secol au venit în etape în Þara Sfântă.
Un efort financiar imens s-a irosit cu întreținerea populației palestiniene, care ar fi putut avea un stat propiu, dacă nu ar fi renunțat la ideea desființării Israelului. Viitorul va arăta cine va reuși să învingă, sperăm, pe cău nonviolente. Econimia este totul, iar palestinienii nu cunosc încă o reală viață economică, deși „frații„ arabi din jur au bani mai mulți decât cei mai bogați miliardari americani.
In Irak și Afganistan primează chestiuni legate de strategie militară și de control al unei zone întinse, unde petrolul și acum, energia nucleară, joacă un rol important. Iranul a apărut ca un stat de o agresivitate imprevizibilă și nu se știe ce atitudine trebuie să ia Occidentul, SUA și, desigur Israel, față de un Iran dominat de fundamentaliști islamici.
Aceasta este istoria cruzimii noastre, privită, cum se spune, din zborul păsării. Luat individual, ce pot spune un asasin, o victimă, un violator, iar o victimă, etc. este de domeniul, uneori, al incredibilului.
Nu ne-am oprit la violența zilnică, la cruzimea unor indivizi care întrece imaginația celui mai iamginativ om normal. Mass media ne servește cu informații pe care nu le mai dorim vizionate niciodată și ele se repetă zi de zi. Istoria biblică are dreptate, Adam a avut la început doi fii, acești fii trăiesc în noi. Depinde numai de noi să-l ținem în frâu pe Cain. Satana nu există, dușmanul din noi este Cain.

Boris Marian