El îmi citea visele doar punându-mi degetul pe frunte.Stăteam nemișcată între genunchii puternici. Nu aveam nimic de ascuns, însă o luptă cumplită se dădea în mine, simțeam o tensiune imensă pe șira spinării.
Poți, hai că poți, șoptea îndârjit. Lasă-mă să pătrund. Acum te rog, acum, iubito.
Era infernal cum putea să doară, să obosească, să excite. Mă simțeam dezbrăcată până în adâncul ființei, virgină, avută, sorbită particulă cu particulă cu evident efort,cu sentimentul de himen ce incomodează. Nu știusem din ce zbor sunt făcută, ce gust am.
În mine se deschidea un al nu știu câtelea simț. Recunoșteam dragostea din trei unghiuri, al meu, al său și al nostru.
El era tot o forță ce aducea cu foamea, cu setea, duse la paroxism, cu mistuirea în așteptarea ofrandei. Deveneam a lui și nu știam ce înseamnă, era ciudat, magic, periculos.
Mi-era frică și nu îmi era frică. De fapt visam frica, da asta era, visam sentimentele, senzațiile, liberă, provocată de un ceva ce îi aparținea. Mă întrebam ce este acel ceva și cumva mă deranjau propriile gânduri. Pierdeam trăirea încercând să traduc, să-mi explic.

Luptam cu plăcerea, doream totul, cu neplăcerea tensiunii, până l-am rugat să-mi dea drumul, vroiam a sta întinsă.

Plutea vioaie pe deasupra noastră o lumină vie, distinctă de lumina zilei sau îmi părea. Dar nu. Și el o vedea, o urmărea de ceva timp și îi era teamă să nu dispară până se dumirește ce putea fi. Atingea tablourile de pe un perete, aluneca luând aproape insesizabil forma unei lacrimi, se rotea pe deasupra biroului de parcă ar fi citit însemnările din jurnalul deschis, iar când s-a strecurat pe gaura cheii dincolo am tresărit amândoi deodată.Noi nu știam ce este dincolo.
Povestea noastră începuse aici, nu îmi amintesc în ce fel. Credeam că suntem departe de realitatea concretă, undeva într-un compartiment al timpului, intuiam că trebuie să recunoaștem acest lucru și să ne trezim.

Eu am auzit prima cum se desface un perete într-un soi de vânt. Am aplecat capul pe umărul său și am închis ochii,

Nu-mi mai plăcea trupul, era prea singur. Trebuia să ies din cort și nu vroiam.
Unde o să-mi fie viața de acum încolo mai puternică?
Mătușa vorbea cu niște străini, nu mă iubea deloc, mințise tot timpul.



http://www.youtube.com/watch?v=BIRIIB8JfcQ