Produsul care în ultimul timp a monopolizat masa de sărbătoare a moldovenilor a devenit politica. Deși mulți o detestă tot mai mulți sunt cei care o comentează. Mai nou, politica lingvistică a început să se vîndă ca pîinea caldă pe tejghelele opiniei publice.

Deși se numără 20 de ani de la renașterea identității române în Patria noastră străbună, garantată de Declarația de Independență și Constituție, limba oficială, indiferent că o numim română sau moldovenească, nu funcționează. Nu a fost viabilă nici în cei 11 ani de la „renașterea distribuției de film în Republica Moldova” prin prisma rețelei cinematografice „Patria”. Dar nu și acum, cînd se manifestă tot mai multe semne de nemulțumire din partea organizațiilor sociale, a mijloacelor de informare în masă, a partidelor politice și a structurilor guvernamentale. Nu infirm afirmația directorului general al rețelei “Patria”, Alexei Lisnic, conform căruia “în decurs de 11 ani nici un spectator nu s-a întrebat despre faptul în ce limbă a căpătat emoțiile în urma vizionării filmului”. Dar să ne întrebăm prin ce perioadă a trecut Patria noastră în acești ani în care PATRIA lor nu a sesizat reclamații pe criterii lingvistice… După bîlbîiala democratică de privatizări a continuat dureroasa dictatură comunistă, care de altfel a încercat să oficializeze limba rusă, niglijînd flagrant limba română, limba majorității etnice. Nu e de mirare că cetățenii Patriei române după atîțea ani de “democrație” au început să protesteze contra neglijării limbii oficiale în cinematografele concernului „Patria”, care difuzează exclusiv în limba rusă. Răbdarea și toleranța nu pot continua la nesfîrșit, la fel și perioada tranziției. Protestele sunt alimentate și de faptul că acum există și voință politică în acest sens, deci schimbarea nu mai este o iluzie, o fantomă a tranziției… ci un proces ireversibil. Asta e. Mecanismul a fost pus în funcțiunie, iar “șobolanii” dau bir cu fugiții.

Argumentul principal în favoarea difuzării filmelor în limba rusă al concernului “Patria”, căreia i s-ar potrvi mai bine echivalentul său rusesc „Rodina” rezidă în faptul că “limba rusă după lege reprezintă limba de comunicare interetnică a unui moldovan cu un găgăuz, bulgar, ucrainean sau rus – aceasta constituie o rezolvare logică a mecanismului pieței de corespundere a cererii și ofertei”. De accentuat că sintagma limbă de comunicare interetnică s-a încuibat în legislația Republicii Moldova ca rezultat al neratificării de către Patria noastră a Cartei Limbilor Regionale și Minoritare și menținerea minorităților etnice din țară într-un regim lingvistic și educațional identic cu cel din perioada ocupației sovietice. Carta Limbilor Regionale și Minoritare exclude noțiuni de sorginte sovietică cum ar fi „limbă de comunicare interetnică” și instituie constelații de bilingvisme oficial-minoritar la nivelul unor localități sau arii mai largi decât acestea, în funcție de distribuția geografică și ponderea minorităților respective. În lumina Cartei, toate minoritățile sunt egale între ele și au obligația integrării lingvistice în societate prin însușirea suficientă a limbii oficiale a statului.

Republica Moldova este singurul stat ex-sovietic în care minoritățile etnice neruse (ucraineni, găgăuzi, bulgari, evrei, parțial țigani) sunt supuse continuu unui proces de rusificare prin menținerea învățământului public pentru acestea doar în limba rusă. Lingvistic și cultural vorbind, ucrainenii, găgăuzii și bulgarii au fost și rămân un fel de auxiliari ai comunității etnice rusești. Dar cum rămîne cu majoritatea română a populației? Datorită “Patriei”, dar și audiovizualului, publicității, întreprinderilor comerciale, așa-ziselor reguli de limbaj al străzii nu doar minoritățile etnice ne-ruse, dar și majoritatea etnică română continuă să fie asimilate prin pierderea de identitate și demnitate de cetățenii care au nesimțirea și ipocrizia de a refuza să învețe româna, limba oficială.

Susțin precizarea editorialistului Petru Bogatu care califică drept neîntâmplător faptul că “marginalizarea limbii române a ieșit la iveală din nou cu ocazia producției hollywoodiene Avatar. În acest film american o expediție colonială încearcă să pună stăpânire pe corpurile unei rase de pe o altă planetă. Suntem și noi supuși unui fel de metampsihoză pentru a ne transforma, ca în blockbusterul lui Cameron sau în nuvela lui Mihai Eminescu, în niște avatari subjugați chiar în forul nostru inerior.”

Dar cît se poate de înghițit capriciile imperialiste ale unei minorități etnice care s-a acomodat destul de confortabil în capul nostru neavînd elementarul bun simț de a recunoaște acest lucru? Aici subscriu și acționarii “Patriei” care pe seama consumatorului au ridicat și continuă să ridice profituri enorme și, în același timp, refuză grosolan orice modalitate de implementare a limbii oficiale a Patriei noastre în PATRIA lor. Fie simpla subtitrare în limba română a filmelor exclusiv dublate în rusă, fie distribuirea filmelor în limbajul original și subtitrare în limba oficială, fie dublarea în limba română a filmelor. Toate aceste alternative sunt privite ca “inacceptabile, în plan de marketing și de situația financiară a businessului”. Iată cheia mesajului: businessul. Noțiunea de respect al consumatorului și al statului în care funcționează le este străină, chiar respingătoare. Deși sunt exagerate un pic cam mult potențialele pierderi financiare, demult era cazul ca businessmanii Patriei să ajusteze echipamentul la standardele internaționale de difuzare, care presupun subtitrări, chiar și în format tridimensional, și să nu aștepte să piardă imunitatea protecționistă odată cu pierderea de către comuniștii ruși a puterii politice. Dacă agentul economic privat “Patria” este în pierdere ar fi rezonabil să abandoneze această afacere cu iz sovietic și să permită investitorilor din afară să diversifice piața concurențială monopolizată de “patrioți” și să distribuie filme în conformitate cu formatul prevăzut de legislație.

Guvernul reformat de la Chișinău va aproba în următoarele luni un regulament potrivit căruia operatorii de cinematografe din Republica Moldova urmează să difuzeze filme cu subtitrare în limba română. Este important ca în această privință Ministerul Culturii să aibă toleranța 0. Legea este lege, iar toleranța apare doar unde este respect reciproc.

Este o rușine că distribuirea de filme exclusiv în limba rusă a fost tolerată 11 ani. De altfel, filmele sunt un instrument extraordinar de bun pentru deznaționalizarea românilor basarabeni. Este, de fapt, un atac direct la psihologia majorității române. Ne schimbă atît limba gîndirii, cît și rațiunea în întregime. Este evident pentru toată lumea, că subtitrele românești o să pună basarabeanul pe carte, indiferent de origine etnică, concomitent mai ridicîndu-i nivelul de cultură și educație prin cunoașterea altor tradiții și limbi. Atunci nu va mai fi atît de ușor de îndoctrinat, nu va fi atît de ușor de manipulat și de mințit în privința rădăcinilor etnice.

Cinematografia inseamnă cultură. Cultura trebuie să fie promovată în limba oficială sau originală a filmului cu subtitre. Se recurge la o modalitate sau alta în dependență de genul filmului:

1.Filmele artistice reprezintă un exemplu de artă, compus din banda video și banda sonoră, ambele acceptate în context unic ca valoare artistică. Din această considerație nu poate fi omis ori remodelat din film nici unul din cei 2 factori, deoarece ar schimba imprevizibil sensul mesajului autorului acestui film. Pentru ca autorul și spectatorul să fie achitați si corect tratați, în practica mondială se apelează la soluția optimă – subtitrarea filmului în limba țării respective.

2.Filmele documentare și popular-științifice poartă un sens informativ, destinat satisfacerii curiozității spectatorului și alimentarea cognivității acestuia. De aici rezultă că banda sonoră a acestor filme poate fi dublată de narator în limba țării în care se derulează filmul.

3.Filmele animate, ca regulă, sunt destinate copiilor, pe prim plan situîndu-se spectaculozitatea scenelor și dezvoltarea imaginației. Banda sonoră e suficient doar de a fi dublată. Nici autorul și nici tînărul spectator nu are de pierdut în urma acestei intervenții.

După cum am scris și mai sus, mecanismul a fost pus în funcțiune, iar procesul democratizării este ireversibil, finalitatea constituind-o starea firească a unui stat democrat de facto – limba oficială funcțională în toate instituțiile Patriei noastre.