Inima mea e vândută ție... rege al mărilor, atât de îndepărtat în vanitosul tău castel de cleștar.
Sunt închisă în colivia dorințelor mute, nu mai am aer...
Te văd din depărtare cum îmi arunci câte o privire de dispreț, cine sunt eu să mă pot uita la tine?
Sunt sclava ta și inima mea...numai a ta e...
Sufocarea ma apasa și-mi gâtuie respirația, mi-e din ce în ce mai greu să respir...
O văd...o privesc cum tronează în imensa colivie... înconjurată de alte inimi...
O privesc mai bine și văd deja mai clar, zăresc imensa clepsidră plina cu inimi.
A mea alunecă ușor și cade în cealaltă extremă...cea a nepăsării, dar nu pentru mult timp, caci cu un zâmbet disimulat întorci clepsidra din nou.
Mă sufoc și-o privesc cum se scurge...spre ce...spre acelaș abis...
Aș vrea să mă eliberez dar nu pot și tu o ști prea bine.
Nu mai pot să ies din jocul malefic al clepsidrei... e prea târziu să mă mai împotrivesc o dată ce am semnat acest pact cu tine.
Þi-am dat-o ție ,pentru totdeauna, am închis-o eu însămi în această clepsidră a muțeniei și nepăsării tale, acum privesc neputincioasă, doar atât mai pot face... nu pentru mult timp însă... Pentru ca șiu că în curand sufletul meu va muri , dar ea va continua sa bata pentru tine, alături de alte inimi, de alte victime ale nepăsării tale...