de nu mai ai putere să ții în mîna ta
toiagul cu penița ce-ți ușurase drumul
de simți zvîcnind în tine o lacrimă de stea
dar norii grei te-ngroapă cu umbrele și fumul…

de crezi că orice-ai spune e vechi și s-a mai spus
și mierea strînsă-n faguri ți-e falsă și amară
de n-ai acoperire la anii ce s-au dus
și lira ta de aur ai da-o pe-o țigară…

de s-au uscat pe buze blestem și rugăciune
și tot ce ți-a rămas e doar cerul plin de stele
întinde-ți fără milă-ale sufletului strune
și cheamă-arcușul vieții s-alerge peste ele!...