PASÃREA DORULUI, TUDOR GHEORGHE, LA NOI ACASÃ


El nu-i spune Dorului Dor, ci Doruleț.
El CÂNTÃ Dorul ca nimeni altul. Dorul nostru comun. Care sună dulce în aceeași limbă, Limba Română. De drag de Þară, de suflet român doinind. Dorul, care e la fel de o parte și de alta a Prutului, fiindcă în același mod pragurile caselor își așteaptă copiii, iar gutuile luminează pe la ferestre, 1 decembrie are aceeași semnificație, horele se rotesc cu același foc, miorițele au aceeași baladă, tricolorul - aceleași fire din curcubeu...
Tudor Gheorghe propovăduiește în limba dorului. Din șoapte cântate-plânse-zâmbite-susurate i-a înălțat Dorului un Altar. Fiind “plecat de-acasă pe când era vremea frumoasâ”, Dorul e așteptat mereu în acest Altar al sufletului român. În alta limbă nu există asemenea cuvânt. Nu poate fi tradus. Deci, nu poate fi înțeles ca s t a r e.
...Și printre sunete, câte-un: “ Numai ascultați ce frumos e zis, câte sensuri!” Și a câta oară ne minunăm împreună c u m au fost găsite cuvintele în șirag de versuri de către românii noștri N. Stănescu, M. Sorescu, Gr. Vieru,...
...Și câte-o dovadă sonoră că românii de veacuri au fost cu strune în inimi...
Lacrimile din colțul ochilor ne trădau pe fiecare că, de fapt, întotdeauna am fost “în căutarea dorului pierdut”. Îl așteptam privind la zborul cocorilor, la freamătul spicelor, culegând vița de vie, mereu. Noi nu vom obosi nicicând să stăm de veghe în așteptarea Luminii! Existăm doar cu Dorul în noi!
Îi mulțumim Domnului că ne-a făcut vrednici de a-l vedea, de a-l avea atât de aproape pe Marele Bard. Ne-am îngemănat pe câteva ore (ca o clipa!), lăcrimând aceeași rugăciune. A reînviat în noi speranța în revenirea limbii române a c a s ă. Au căzut sârmele ghimpate. S-au topit bariere și ură. S-a plâns și s-a râs cu bucuria unui destin fărâmițat, dar care, până la urmă, nu poate să rămână neîmplinit.
Să ne trăiești, Pasăre a Dorului Român, Tudor Gheorghe! Să te mai așezi pe această rămurică moldovenească și floarea nu se va lăsa așteptată!
Fiorul nostru nu putea să nu fie simțit și de tinerii de alături, care știu doar din povestite cât de greu era cândva să ții ascuns dorul de limba mamei .
Acum să ne tot repetăm unul altuia: “Numai ascultați cât de poetic sună!”
Și s-o tot rostim, s-o cântăm, să ne bucurăm de Limba noastră cea Română!
Căci prin arterele românilor de pretutindeni curge DOR, el n-a înghețat!
Pasărea Dorului ne-a miruit rănile vechi cu ... dor din două doruri, cu Doruleț.