să nu uiți copile că te-ai scoborât în lume sub zodia semnului
că n-o apucat biata de ea să treacă de stâlpii porții
între coloane s-o prăvălit de la jumate
și-o-ngenunchiat.
am luat-o pe brațe, crengi trudite,
și-am înălțat-o până pe marginea patului
pictându-i chinul într-o mare albă de in
până când s-o rupt catapeteasma cerului
și i-o ridicat sufletul să țeasă locul
iar tu tăceai
și nu te lăsai coborât printre noi
până te-o smucit Bune-tu dintre cârpe
și-o ieșit alergându-te prin toată curtea până hăt
la poalele salcâmului din fundul grădinii
și pe-unde trecea el te închina
la ceruri, la stele, la nourii fauri cu guri de balauri
la luna străbună ce taine adună
la pomii cu roadă
strânși toți să te vadă
la iarba pletoasă pământul de-l coasă
și-n gard s-o oprit
că te-ai deslușit
și ai țipat spart sub salcâm rotat
ce-n floare te-a îmbrăcat.
casa da să te ajungă
ograda icnea pe-o dungă
poarta-n stâlpi sta ca pe jar
iar ei nici că-aveau habar
funiile își înnoadă
ca marginea la broboadă
și își trag coardă de viță
să le fie jurubiță
plânsu-te-ai plâns îndeajuns
pân-am tras noaptea pe fus
și-n raze te-am îmbrăcat
pe geam lunii când te-am dat
te-a-nchinat la talpa veche
la grinda făr de pereche
la fântână te-o-nchinat
și-n trei ape te-o scăldat
și-napoi iar mi te-o dat
pe brațe ușor te-am dus
din candelă benghi ți-am pus
și așa ai dormit dus
gonind ielele spre-apus...