ascult fum după fum la ureche-mi șoptește
că dincolo de noi tot luna tot crește
mai mare, ne-nghite complet, coerent
în urmă lasă doar locul absent.
de mine, de tine, de toți câți am fost
de dragostea noastră inutilă de rost
ne-apasă încet când c-un colț când cu altul
aici se prăvale, aici e și saltul
mereu mă trezesc mereu cum te strig
ești ca o febră în care mi-e frig
și dor nebunesc de ultimul fum
spre tine și de ultimul drum.