agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6048 .



Terapia amintirii
personale [ ]
Fotografii din răspântie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [allandalla ]

2010-12-07  |     | 



Port numele bunicii. Pesemne familia mea n-a avut niciodată o imaginație onomastică prea bogată. Și nici inițiative revoluționare, așa încât bunica s-a căsătorit la 18 ani cu bunicul printr-un aranjament al familiilor. El se făcea cu o nevastă frumoasă și bună de prăsilă, ea cu un soț bogat.
După o bătaie zdravănă de la taică-su, bunica a decis că va fi fericită cu bunicul.

Minitablou sepia, rama pictată manual, groasă, cartonată, foto 9/14 Agfa probabil cu burduf: Are postura forțată de studio, nefirească. E fotografiată pe un taburet cu ornamente, pe care i se înfășoară voalul ca o pânză de păianjen din filmele cu castele părăsite. Își ține gleznele mici oblic una peste alta, sub care îi răsar niște pantofi caraghioși și prea plini, cu toculeț mic și bont. I se văd umerii prin rochie, o rochie lungă care nu pare perfect albă, înzorzonată cu broderii, îi urmează trupul subțire de copil, încă în creștere, cu poale care parcă îi vin în clini abia de la genunchi în jos. Părul negru, drept și foarte lung îi îmbracă umerii și brațele ca o armură. Direct pe creștet, căzut ca palma lui Dumnezeu, voalul prins aproape comic cu o diademă, cumva deasupra frunții. Direct așa. Și o magnolie uriașă tragi-comică pe-o parte.
Un copil împopoțonat ca pentru serbare. Pe care căzuse cometa căsniciei.
S-a măritat și și-a strâns părul. Și așa l-a ținut timp de 70 de ani și 7 copii, din care a îngropat vreo trei. Toate fete.
Când am cunoscut-o pe bunica, deja nu mai plângea. Așa cum nici nu zâmbea.
Cum se fac lacrimile ca doar nu avem apa în ochi? Ba cam ai, doar că nu vine toată o dată, 99% din apă și ceva săruri... Apă cu sare? Așa ceva... Deci așa se face marea!

Fiind ultima nepoată, nu o impresionam prea tare. Ea însă pe mine da. Era mai degrabă sensibilă la caii bolnavi, pe care îi trata cu spânz băgat sub piele, la fata care făcea curat, veșnic gravidă, la câinii prinși în gardurile vecinilor, la via mănată de ploi și la merii din fața casei.
Bunicul a plantat câte un măr pentru fiecare copil. Fiecare copil îngropat usca de fiecare dată un pom. După ce a murit bunicul, bunica a plantat meri pe toată aleea din fața casei și un corn. Din care an de an făcea o băutură dulce și ușor astringentă, gustoasă - gustoasă, pe care o servea cu ușoară trufie.
Coarnele au gustul copilăriei. Sâmbure lemnos, lunguieț, îmbrăcat în aromă dulce acrișoară. Tălpi goale, vișinii, miros de vară, uitare și prea multă pace. Învârtit până la amețeală, fusta mea cu flori mici, ca o farfurie zburătoare, albine, trifoi, locuri ascunse, comori. Podul casei plin de mistere, pisoi prea mulți, pianul bunicii, căsuțe pentru porumbei, veranda cu leandri. Greierii noaptea. Roxana cu ochiul bandajat, Maria cu bomboane ascunse în șorț, poarta de fier, flori de mușețel, corcodușul. Pădurea, untișorul, câinele dezlegat, toate lucrurile poartă nume.

Bunica nu i-a spus niciodată pe nume bunicului. Prin ce vrajă semantică a reușit ca 60 de ani de căsnicie să nu i se adreseze pe nume, numai ea știe. Așa cum toată copilăria mea nu mi-o amintesc decât în negru.
Foto sepia: Bunica ține în brațe primul născut, pare fericită și mândră. Încă prea slabă. Bunicul are o pălărie neagră și se uită fix în obiectiv. Are urechi clăpăuge și pare un om bun.
Primul născut al bunicii a fost băiat. În fotografie poartă un fel de rochiță, cred că e din același material ca șalul bunicii. Cel mai mare, dar parcă și cel mai puțin arătos, sau, în tot cazul, poate așa mi se părea mie în copilărie.
29 de ani mai târziu, a apărut mama. Un accident jenant, nici o femeie la 48 de ani nu mai face copii. Bunica a plătit nașterea mamei cu blamul comunității, ce femeie de 48 de ani mai face plozi, dar mai ales ce femeie la 48 de ani mai face sex.
Mama a fost singura fată supraviețuitoare. La botezul mamei, ultima soră se stingea în urma unei pneumonii.
În sfidarea vecinilor, bunicul a renovat casa, a mai plantat un măr, în vreme ce bunica nu a mai pășit niciodată de atunci în afara curții.

Foto alb negru: Mama e un copil de doi ani, are o rochiță plină de volane, fundă în păr și piciorușe grase, late și desculțe. Se uită încruntată în obiectiv, stă pe un scaun cu spătar imens. Ține în mână o floare. Alături se vede unul din leandrii bunicii.
Pentru bunica, nu era minune mai mare pe lume ca leandrul. Pe cât de frumos și parfumat, pe atât de toxic. Nu aveam voie să ating leandrii și niciodată nu mi-a fost clar pe cine proteja de fapt bunica, pe mine sau arbuștii ei.

Binecuvântează, Doamne, masa aceasta și pe oamenii din jurul ei, Lăudat fie Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Amin.
Supraveghează din picioare și nu mănâncă niciodată în același timp cu ceilalți. Maria aduce oale imense și țuică. Pe pervazul ferestrei sunt poame uscate, care miros a sărbătoare, de la gramofonul bunicii saltă unul din valsurile ei. E grațioasă și inertă în același timp. După amiaza coase. O face ca și cum s-ar ruga. Cu ochii plecați, ușor umezi, fugită în alt univers. Uneori citește dintr-o carte de rugăciuni cu înveliș negru, care miroase a zahăr ars.
Tresare când strigă la poartă Sofia. I s-a îmbolnăvit calul, dar bunica nu se sinchisește prea mult, nu arde nimic, femeie, apoi Sofia o mituiește pe bunica prin mine, oferindu-mi 10 ouă crude, cu care invariabil mă ascund în vie și mă prefăc că le gătesc.

În spatele viei, bunica avea lanul de porumb și lucernă, apoi, în spatele lui, era pădurea. Unde adesea fugeam cu câinele. La marginea pădurii era Leaota, un râuleț tihnit, pe care îl deranjam doar când dădeam la apă fustele din frunze de brusturi și salcie de paparude și lansam pentru eternitate o păpușă făcută din ceară sau miez de pâine, care avea să aducă ploaia după Paște.
Paparudă rudă... vino de ne udă, cu galeata-leata, peste toată ceata...
Dă-ne Doamne, cheile, să descuiem cerurile, să pornească ploile, să curgă șiroaiele, să umple pâraiele.

Mă îmbracă în frunze late și mă trimite cu alți copii să aduc ploaia. Sacrificăm o pâine făcută și descântată de bunica, pe care o împărțim între noi în pădure și din ce rămâne lansam pe Leaota. Deși nu am voie să primesc bani, în ziua de paparudă mă îmbogățesc pentru tot anul sau măcar până la colindatul de Crăciun.
Udăm cu apă, imitând gestul lui popa Mitică de la sfințirea de Bobotează. Un tip îmbrăcat în cămașă albă se răsucește pe toate părțile și ne îndeamnă să-l stropim. Îl facem ciuciulete, iar el ne dă bani. Nu vine ploaia dacă te plătește cineva! Ei, ei ei, Paparudă rudă, Vino de ne udă, Ca să-nceapă ploaie, Să curgă șiroaie... Hai, ploiță!
Mă ustură tălpile, nu-s învățată să merg desculță. Alerg doar ca să nu fiu nevoită să țin picioarele prea mult în același loc. La râu dăm drumul păpușii pe apă. Ne chinuim să dramatizăm momentul. Una dintre fete a adus ceapă ca să lăcrimeze mai abitir. Împărțim pâinea și chiar îmi vine să plâng.
Foto mișcată: Leaota miroase a libertate, a mâl, a zbor și a moarte. Câinele nu îndrăznește să se arunce în apă și latră nebun. Crengi înstrăinate sfidează verva Leaotei. Roxana nu are un ochi și ține permanent pe față un plasture. Ochiul ei e albastru și halucinant.

Popa Mitică vine să sfintească și casa, și curtea. Să trăiți, frumoaselor! E jovial, roșu în obraji, înalt și cu părul complet alb. Parcă mereu pus pe șotii. Fă-ți și tu măcar o cruce, îi zice tatei. Tata face. Și râde. Popa Mitică rămâne până seara, bunica frige carne, iar frații mamei scot șahul. Spre miezul nopții, popa Mitică e abțiguit, iar frații mamei se ceartă pe scor și mă gonesc la somn. Bunica are plăpumi grele. Face focul și uită să mă sărute de noapte bună.

Cum te cheamă? Elena. A cui ești? A lu’ bunica.

Mi-am prins glezna în spițele bicicletei. Stau în pat, lovită, distrusă, bolnavă, plină de jale, cocoțată pe perne mari, albe și apretate, pe colțurile cărora bunica a brodat. Îmi unge glezna cu o pomadă galbenă, groasă, fără miros. Nu îndraznesc să mă vait din cale-afară, bunica nu e un spectator sensibil la accidente. Stai locului, copile, parcă ai avea viermi în fund!

A cui ești tu? A lu’ bunica. Unde stai? În răspântie.

Blur, 35 mm, ASA 200
: Stau între pernele bunicii, stânjenită și mândră. Bunica tocmai mi-a atârnat, consolator, cerceii ei. Cu piatră roșie, în care, fără să le înțeleg vreodată semnificația, stau încrustate o ancoră, o cruce și în mijloc o pică. Sunt pătată pe palme și pe buze de nuci verzi. Am genunchii juliți și glezna oblojită. Bunica face deasupra mea semnul crucii.
Fugi deochi din ochi, din gene, din sprâncene, din buze, din zgârciul nasului, din măduva oaselor, din creștetul capului și du-te unde cocoșul nu cântă, unde popa nu toacă, acolo unde te-așteaptă cu mesele întinse, cu făclii aprinse și las-o curată, luminată, ca aurul curat, ca poala Maicii Domnului, ca Domnul Nostru Isus Hristos, așa cum Dumnezeu a lăsat-o, Amin!

Mama smulge buruienile din jurul mormintelor. Sărută crucile de mii de ori, parcă fără sfârșit. Lacrimile îi șiroiesc pe obraji și mă uită. Stau pe cărarea dintre morminte și nu știu ce să fac cu mâinile.
Cimitirul are porți largi, uriașe, ca la intrarea într-un parc de distracții. Lumea vine în cârduri, toti sporovăiesc, au mâinile pline de coșuri și pachete, lumânările ard la fiecare mormânt, oamenii se bucură că se întâlnesc. Popa Mitică ne întâmpină, ca de obicei, jovial și roșu în obraji: Să trăiți, frumoaselor!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!