agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-12-29 | |
În primul rând trebuie să aduc la cunoștință cititorului faptul că Penzance nu este altceva decât un oraș port situat undeva în sudul sau, nu îmi mai aduc bine aminte, parcă în vestul Angliei, oraș pe care am avut plăcerea să îl vizitez. Nu știu ce broșură îmi căzuse în mână prin peregrinările mele în Regatul Unit dar știu faptul că mă atrăseseră extrem de mult imaginile cu piața, biserica și promenada din Pezance și de aici nu a fost decât un pas în a procura biletele de călătorie spre acest minunat oraș.În fine nu o să vă bat la cap cu toate minunățiile pe care le-am văzut și le-am trăit acolo ci cred că ar fi mult mai interesant să vă spun ce mi-a povestit amicul meu Tudor, locuitor al Pezance-ului.
Astfel, se face că în anul 1578 Penzance-ul, sau altfel spus Promontoriul Sfânt cum era recunoscut în epoca aceea, a fost uitat pentru o perioadă de sfinți și a fost lovit de una dintre cele mai crude boli pe care le-a cunoscut pământul până în zilele noastre, și anume ciuma. Oamenii mureau pe capete iar autoritățile se vedeau neputincioase în fața unei asemenea calamități. Se făcuseră socoteli și se ajunsese la concluzia că dacă ritmul de decese se menține în aceleași proporții, în mai puțin de un an populația întregului oraș avea să dispară de pe fața pământului. Din momentul acesta legenda spune că locuitorii au încercat o serie de măsuri pentru a stopa molima. Au ars cadavrele,au vorbit numai în șoaptă pentru a nu trezi spiritele celor morți,au aruncat pe câmp toată băutura pe care o aveau prin case, s-au îmbrăcat cu tot ce aveau pentru a nu-i atinge rasuflarea bolii, ba chiar au sacrificat și un copil de doi ani pentru a stopa vâlvătaia bolii. Cu toate acestea ciuma era nemiloasă și își lua zilnic tributul. Într-o zi însă, o văduva care locuia înt-una din casele din centru și care fusese atinsă de drama morți a patru dintre cei cinci copii pe care îi avea s-a hotărât să facă un pact cu diavolul atâta vreme cât rugăciunile către cei sfinți nu aveau nici un efect. Pentru a salva viața ultimului copil, un băiețel de patru ani, văduva i-a spus diavolului că sufletul ei îi va aparține pe vecie dacă îi scapă de ura morții. Și având în vedere că plata era atât de mare l-a rugat să salveze și ceilalți locuitori care mai erau încă în viață. În noaptea aceea, văduva a visat cum diavolul îi spune să îi adune pe toți oamenii din oraș, pe atunci Penzance nefiind,de fapt, decât un sat mai mare,în jurul ei, iar tot ce va putea face el este aceea de ai deplasa pe toți în timp tocmai în data de 23 iulie 1595. Înnebunită, văduva a mers la biserica mare, a tras clopotele al căror sunet se auzea în această perioadă doar în cazuri excepționale, chemând oamenii la sfat. Câțiva oamenii sosiră la biserică, într-adevăr nu prea mulți, și mai ales dintre aceea care deja nu mai puteau cu ușurință trasa o graniță între viață și moarte. Văduva le povesti visul avut, dar în loc de diavol îl puse pe Dumnezeu, și îi rugă ca până dimineață să împrăștie vestea pe la toate casele, iar cei ce vor vrea să vină într-o asemenea călătorie să nu piardă vremea și să se strângă urgent în piața mare.După nici două ore piața avea să fie plină, zeci de glasuri se auzeau punând mii de întrebări. Un fior stăbătu șira spinării văduvei, gândindu-se ca visul să nu fi fost altceva decât o amăgire a nebuniei. Dar nu, totul părea atât de real iar diavolul îi spusese că atunci când se va îngâna noaptea cu ziua va înfăptuii minunea. Ea nu avea altceva de făcut decât să se afle în centrul oamenilor atunci când se vor ivii zorii. Iar orele treceau cu repeziciune. Văduva își luă băiețelul de mână și se strecură până în mijlocul gloatei pentru că orele răsăritului de soare aveau să vină din clipă-n clipă. Când prima rază de soare străpunse întunericul nopții văduva simți o senzație pe care nu o putea descrie în cuvinte. Se simțea moale, fără vlagă. O agrafă de păr se desprinse și îi căzu din părul bogat, rămânând în anul pe care gloata aceea de oameni îl părăseau cuprinși parcă de un vârtej.O scurtă pierdere a cunoștinței îi străbătu pe toți. Se treziră și prima senzație pe care o trăiră fu cea de căldură. Într-adevăr minunea se înfăptuise. În jur nu mai ardeau cadavre, casele arătau cu mult mai bine,flori creșteau peste tot, astfel că oamenii își dădură seama că minunea îi izbise. Sărutară mâinile văduvei, o ridicară la rang de sfântă și alergară bucuroși, ținându-se de mână spre casele lor.Deschiseă ușile și se minunară de schimbările care avuseseră loc în anii aceștia. Le venea să sărute tot ce le ieșea în cale, cuiere, pisici, copii, pereți. Văduva își întinse privirea în zare mulțumită. Băiețașul ei scăpase. Pe apă se vedeau ceva nave foarte aproape de țărm. Ceea ce nu știa văduva era că acele nave erau ale armatei spaniole conduse de temutul ofițer Carlos de Amesquita care venise nu cu gânduri pașnice, ci cu dorința de a aduna cât mai multe bogății. Până la miezul nopții toți locuitorii Penzance-ului, fură trecuți prin foc și sabie de către armata spaniolă. Fură uciși cu zâmbetul pe buze, torturați în clipele de intimitate, masacrați pâna la unul. Pentru că unul rămase în viață, și anume fiul văduvei. Ce s-a întâmplat cu fiul văduvei avea să îmi povestească Tudor într-o altă zi pentru că orele erau deja înaintate. Știu însă că atunci când am vizitat muzeul local într-una dintre vitrine era expusă agrafa văduvei care, conform legendei, nu a vrut să facă saltul în timp. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate