Sybilla
E-nmărmurită și albă pădurea,
Înveșmântată în cristale sclipitoare,
Prin inima ei, sanctuar de Lumină,
Străbate Calea o frumoasă, suavă, Sybillă.

Fecioara în taină se roagă
La zeii ce suflet i-au dat,
Să traverseze în pace pădurea,
Cu sufletul deschis, neîntinat.

E început de drum sau început de Lume
Palatul iernii de cleștar?
Oare, copacii i-s prieteni sau martori înghețați
Ce însoțesc cărarea către dealul vieții?

Zăpadă pură, alb-albastră
O-nvăluie-n lumină de hermină
Și calea din pădure prinde viață,
Scăldată-n frumusețe și candoare.

Din rouă târzie și raze de soare
E plămădită albastra ninsoare,
Pădurea în sine, întreagă-i o floare
Și-n inima ei, Sybilla, petală- splendoare…