21.02.20_1

Prietene.
Prietene știu.
Că au fost între noi șapte ore și un ocean.
Aici februarie are 28 de grade.
În prima dimineață am văzut balene jucându-se în golf.
Un spectacol halucinant, părea mai degrabă un efect secundar de la cele 21 de ore de zbor și 2 escale în care nu am pus geană pe geană, când începi să iubești consistența betonului.
Soarele mexican îți presară chili pe corp, după numai o oră pe șezlongul de lângă piscină, pielea începe să usture.
Așa că ne urcăm într-un autobuz cam deșelat în care nimeni nu miroase a transpirație și ajungem în locurile unde s-a filmat „Noaptea Iguanei”. Când mă voi întoarce vreau să văd neapărat pelicula asta.
Dacă mă gândesc, tu semeni un pic cu Richard Burton. Ce păcat însă că nu reușești niciodată să te îmbeți, e un fel de ejaculare amânată o turmentare interioară la tine, care într-o zi va naște un Rio Grande.
Dacă ai veni, ai putea să te fotografiezi cu japonezii ăștia care au fugit de Kurosawa până aici.
Ah, ce de pesos am mai câștiga. Într-o oră am putea umple un sombrero cu ei.

22.02

Prietene,
viața este cu adevărat un regizor talentat. Balenele au dispărut, dar de pe terasă am văzut o familie de șapte delfini. Da. Asta am aflat mai târziu de la Pedro care spală piscina și care ne-a făcut „gringo” fără să știe că mi amiga a văzut o mie de telenovele și bunghește spaniola.
Astăzi vom încerca tiroliana în junglă. O junglă domesticită și coafată, așa pare de la 17 metri. Am vomitat tot burrito-ul, enchilada și quesadilla de aseară, când am ajuns la ultimul prepeleac. Gracias. Aici trebuie să spui tot timpul gracias și unos dos tres. Eu deja m-am săturat și vorbesc cu accent texan ca să-i enervez. Ce bine că ăștia din cartelul de la Medelin nu vin aici iarna în vacanță.
Ne plimbam pe o plajă flancată de stânci. Am făcut fotografii, eu eram pajul subțire cu „pătrățele” bronzate care le făcea umbră cu o frunză de ferigă de 2 metri. Apoi am închiriat o barcă cu motor care ne-a adus pe o limbă de nisip aproape alb. Câțiva palmieri parcă desenați de Van Gogh și o apă turcoaz. Aici este atâta frumusețe încât te vei vindeca de poezie for ever.
La 5 a venit barca să ne ia de la un debarcader păzit de un Iisus de fier forjat. Ziua asta aș vrea să devină un timbru vechi din clasorul tău. Ceva mai departe, după câteva stânci, o colibă de stuf, câteva scaune și măsuțe. Santiago are șaptezeci de ani. Cu 3 dolari mâncăm pe săturate fructe de mare, pește și tortillas. Proaspete. Cu o textură încă vie.

În rest, știi tu, Santiago, Hemingway, peștele uriaș, Manilo, trabucul lui Fidel, un pic de Che, o guerilă a viselor și tequila pe care mi-au confiscat-o la escala din Amsterdam.
Ce spui? Îți place magnetul pe care ți l-am lipit pe frigider?