Îi era teamă să deschidă fereastra ca nu cumva vântul să-i zboare rațiunea, îi era teamă ca nu cumva cafeaua să-i dăuneze sentimentele iar ceaiul să i le dilueze.
Uneori îi era teama până și de umbra ei, când venea seara târziu de la muncă. Îi era teamă să nu fie înțeleasă greșit, tocmai din cauza aceasta vorbea mult și repede.Spera la cineva care să o facă să se siă în siguranță și stabilă. Nu dormea dezbrăcată ( a dormit așa de foarte puține ori), oricât de cald ar fi fost se învelea cu un cearceaf. Uneori se gândea că ceilalți nu ar suporta să-i cunoască eul real.
Stătea pe marginea patului, fumând și uitându-se la serialul său preferat. Ar fi vrut ca un episod să dureze o zi.Ar vrea să se poată relaxa și sa fie o viață frumoasă. E mai bine să fi decât să ai. Credea cu tărie că e verde , indiferent ce i-ar fi spus ceilalți. Uneori făcea pe iluzionista . Părea mare când de fapt era mică, părea curajoasă când îi era teamă , părea că nu-i pasă când îi păsa cel mai mult.
Îi plăcea să asculte conversațiile oamenilor necunoscuți și să se creadă autoturism când mergea pe stradă, încercând să intre în depășire. Probabil dacă într-adevăr ar fi fost autoturism, acum ar fi fost la cimitirul de mașini, din cauza neatenției. Știa că iși face rău, că se deteriorează, dar nu se oprea, o făcea cu bună știință. Poate era autopedepsire.
Credea cu tărie ce spunea Mihail Sebastian în "Jocul de-a vacanța": "și când vine, nu-l ezi, și când vorbește nu-l auzi", nimic din viața ei nu se întâmpla la momentul potrivit. Se hrănea cu vise, filme, cărți, amintiri, muzică, verde, cafea, maci, fotografie, frunze până ce într-o zi va suferi o indigestie. Uneori îi făcea plăcere că era femeie., când mașinile opreau la trecere, când scăpa de amendă în RATB, dar alteori, mai bine spus deseori ar fi vrut să fie bărbat. Mai ales când simțea durere. Știa că nu era suficient de puternică fizic.
Îi plăcea să-și imagineze viața celorlalți, când avea căștile în urechi și hoinărea pe străzi. Era un vulcan în proces de erupere, era acid. ( "It's acid, man"- S.L.C. Punk). Îi plăcea să-și găsească soundtrack-urile vieții. Fiecare persoana aparținea unei melodii sau invers. Avea amintirea sentimentelor. Nu-i făcea plăcere să-și complice viața dar dat fiind faptul că era femeie, trebuia să îndure și să se poarte ca atare.
Îi era teamă să deschidă ușa ca nu cumva frunzele să o îngroape, îi era teamă ca nu cumva cafeaua s-o determine să trăiască în reverie iar ceaiul să o adoarmă pe veci. Cu toate acestea, cu toate temerile ei, deschidea fereastra și ușa, consuma cafea și ceai în cantități industriale. Poate era autopedepsire.
Îi plăcea uneori ( plăcere sau plictiseală?) să scrie despre ea insăși. Nu dorea să devină o furnică. Își dorea ca lumea să nu o uite.