Îi trebuie omului atât de puțin să fie fericit...", spunea fostul actor Dragoș Pâslaru, acum părintele Valerian de la Mănăstirea Pătrunsa. Omul, prin firea sa, însetează după libertate. Nu e însă ușor să o atingi. Libertatea poate deveni o fata morgana. În spațiul între dorințe și împlinirea lor, condiționările se pot multiplica la nesfârșit. Îți poți dori să ai acces la anumite lucruri, a căror obținere îți restrânge drastic câmpul de acțiune și chiar orizontul libertății.

Mulți oameni își doresc să aibă mai mulți bani. Pe măsură ce îi câștigă, nivelul de comoditate crește, devin dependenți de cheltuieli și datorii tot mai mari pentru adecvarea la context și târziu își dau seama că pot gusta tot mai puțin din libertatea la care visau, că suferă, pe undeva, mai degrabă o înrobire, trecând prin stări sufletești greu de suportat. Urmărirea febrilă a unei cariere, de asemenea, poate diminua sentimentul de libertate, mai ales dacă ceea ce faci nu te împlinește sufletește. Nici măcar o viață lejeră nu îți asigură libertatea, pentru că poți să ajungi stăpânit de plictiseală, de sentimentul unei acute sau cronice lipse de sens. Poți să îți satisfaci anumite dorințe și să devii dependent de satisfacerea lor în măsura în care îți pierzi libertatea. Cum ar fi alcoolismul, drogurile, desfrânarea, lăcomia etc.

După cum spun Sfinții Părinți, patimile îi micșorează omului gradul de libertate. Mai mult, omul din fața ta riscă să devină, cel puțin în anumite momente, doar un instrument al atingerii anumitor satisfacții, un parametru în ecuația urmăririi unui obiect al dorinței insațiabil. Ce este, în fond, libertatea? Dacă este disociată de dragostea duhovnicească, mai rămâne ceea ce este? În ce caz este libertatea tonificată de o anume dorință? Poți câștiga anumite grade de libertate fizică, pierzând, în același timp, grade de libertate spirituală? Uneori, dacă renunțăm la anumite lucruri, câștigăm spațiu sau timp și ne bucurăm de acest câmp de manifestare. Un spor de libertate se poate câștiga, astfel, și prin renunțare.

În contextul convulsiilor economice actuale, mulți oameni redescoperă, paradoxal, gustul libertății în înfrânarea și măsura lăudate încă din Antichitate. Organizarea simplă a vieții, fără lucruri de prisos și cu o alimentație sănătoasă, cu măsură, ajunge să fie râvnită chiar de mulți oameni înstăriți. Chiar fiindcă sunt foarte ocupați cu anumite zone de activitate, unii oameni își degajă restul zilei de orice complicații, pentru a se liniști și a simți adierea libertății. Mintea omului simte adesea apăsarea gândurilor, ce se multiplică la infinit odată cu grijile. Se simte încorsetată, ca în niște chingi de neînlăturat.

"Toată grija lumească să o lepădăm...", se spune într-o cântare. Iată de ce clipele de rugăciune, în care mintea omului se înalță spre cele dumnezeiești, sunt o adevărată gustare din libertatea spiritului, prin punerea între paranteze a grijilor sau prin încredințarea de sine în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă ca tu însuți să renunți la a mai purta de grijă de cele ale vieții cotidiene, ci să accepți că mai presus de ele și chiar ceea ce le dă implicit valoare și sens este dragostea lui Dumnezeu, căreia dedicându-te simți o libertate peste toate legăturile.

Martirii au simțit această libertate în deplinătatea ei. Libertatea se nutrește din cunoașterea Adevărului: "Cunoașteți Adevărul și El vă va face liberi". Nu este, desigur, vorba doar de adevărul ca informație receptată, ci de Adevărul care străbate și locuiește ființa ca revelație a temeiului lumii în dragostea Sfintei Treimi. Căci libertatea presupune să-i eliberezi tu mai întâi pe ceilalți în tine însuți din legăturile neiubirii, din întunericul indiferenței și animozității. Libertatea e, în fond, spațiul de manifestare a dragostei. Așa cum "pomul se cunoaște după roade", libertatea se cunoaște după "faptele dragostei". Cu cât iubirea ta e mai slabă, cu atât spațiul interior e mai precar și atmosfera sufletească mai sufocantă.

Libertatea nu stă, astfel, în multiplicarea posibilităților de manipulare a lumii, prin care poți deveni tu însuți o rotiță din mecanismul de tocare a libertății umane, ci în dezlegarea ta treptată de acele condiționări ce împiedică manifestarea iubirii de Dumnezeu și de aproapele.


(Text publicat în "Lumina de Duminică", rubrica "Reflecții creștine", 2 Octombrie 2011.)