agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-05-07 | |
*
Arcibald, acesta a fost primul și ultimul exercițiu căruia, practic, am fost nevoiți să-i facem față. Ne-am apărat țările și viața „la” și „de la” douăsprezece mii de mile marine distanță, însă nu avem voie să „ne trecem” asta-n C.V.-urile noastre. Pregătirea anterioară a fost una exclusiv teoretică – trei zile citeam, trei zile meditam –, numai că perioada asta de pregătire teoretică a fost așa de lungă, încât am ajuns să ne tâmpim. La sfârșit ne-a așteptat, drept recompensă, marea cu sarea. Am fost aruncați pe o corvetă ce se numea „Contraamiral Nuștiucum”. Eram trei: ea era o canadiancă; celălalt era un olandez bericitor; iar eu eram zălud cu state vechi de plată. Solicitasem cetățenia asta universală după ce, în țara mea de baștină, fusese ales Președinte unul pe care nu eram în stare să-l respect minimal – serviciile secrete mă depistaseră și-am primit alternativa asta de a urma un program de reabilitare demnă, dar forțată. Lasă-mă să-mi aprind o țigare, și-ți povestesc pe-ndelete… ** S-ar putea spune că până ce-am ajuns pe puntea vasului parc-am fi fost un soi de olandezi zburători. După aia lucrurile s-au calmat. Marea pe care pluteam se numea „Apa Plată” și era mai periculoasă decât „Triunghiul Bermudelor” și „Marea Diavolului” luate/puse la un loc. Nu aveam voie să socializăm cu echipajul. Trebuia să ne facem veacul pe punte. Șase zile și șase nopți trebuia să stăm acolo, urmând să fim recuperați printr-un mijloc surpriză și inedit. Echipamentul era unul obișnuit, însă în rucsacuri nu ni se permisese să avem/deținem decât alcool: canadianca avea un soi de butoiaș plin cu whiskey; olandezul niște bere dozată; iar eu două duzini de sticle de vin negru demisec. Schimbul de replici între noi era interzis cu desăvârșire. Fiecare trebuia să-și vadă de treaba sa – aveam pentru asta niște pungi vidate, securizate și devirusate. Dacă voiam să ne umplem gura cu ceva de „de-mâncat”, nu aveam decât să scrijelim puntea și să ne sugem unghiile după aia. Canadianca sughița după fiecare înghițitură. Olandezul strângea-n palme cutiile de bere golite, provocând o scârțâială inconfundabilă. Eu puneam în fiecare sticlă limpezită același mesaj scris: „Sunt goală, pentru că ăsta și-a băut toți banii!”; puneam dopul; apoi slobozeam sticla vulnerabilă-n apă. *** L-am întrebat pe Arcibald dacă a fost, cândva, bucuros în viața sa. Nu s-a uitat cruciș la mine, dar a făcut o față… de parcă era certat cu legea. După aia m-a luat la rost, pe îndelete, și mi-a dat papucii spunându-mi că am abuzat de el existențial și că ăsta-i ultimul său cuvânt demn de a fi luat în seamă. Dacă aveam coadă, mi-o băgam între picioare, nu de alta, ci pentru că nu voiam să-mi încurc mersul vieții-n ea.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate