când nichita si adam construiseră cel mai înalt turn al poeziei
nichita uitase să-l iscălească și-n limba română
de aceea de la cazane l-au dus cu grăbire
la cel mai bun prost chirurg din bucurești
1.-doctore, mor, mă doare cumva într-o parte
o fi de la de eva și de-o fi să mor te rog să-i anunți pe toți
ca nu care cumva sa vină toată tara la mine ca la prohod
2.-nu, dragă nichita vreau să-mi arăți doar puțina atenție
ce-a mai rămas din lumea aceasta:
3. -chiar credeti ca sunt un medic atât de bun
încât să înțeleg poezii alambicate abstracte chiar ipohondre
4.-esti genial, doctore, poezia ta îmi de o senzație de verde rece
verdele e culoarea tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de moarte
iar recele e apa vinovată-n care –și aflaseră adăpost fiii lui iacov irevocabil
e apa-n care harap-alb a devenit spân
așa că nu te mai grăbi să afirmi atâtea lucruri fără noimă
5. eu sunt marele poet i-a spus doctorul lui nichita
tu ești doar umbra mea și eu sunt ca dumneata
6. adică tu
singurul bolnav de absolut din univers
așa că dragul meu poți muri liniștit mai departe
apoi doctorul a scos un fâșic din buzunarul
ce-i mai rămăsese din cadourile vândute pe sub mâna socialistă
de milițieni cei mai iubiți dintre pământeni
statutul lor social dându-le drept de viață
pentru temnița proștilor cu mult mai deștepți
decât închișii pe nedrept prostia fiind soarele de vară torid
ce tot coboară înspre planeți cu tot mai multă precizie
pe pământul singur nichita singur medicul singur
pentru poeziile geniale ale medicului
ce-și trata cariera cu emoție artistică
în vreme ce îngerul lui nichita îi împrumutase sufletul
și făcea fâl –fâl pe deasupra bucureștilor
plecați la păscut