Dragostea mea. Pleci în brațele soțului tău. Doare. Doare al naibii de tare! Și ce pot face? Să-mi imaginez. Dar dacă-mi imaginez voi înțelege suferința unei întoarceri în timp, a parolei iubirii pentru tine, participarea la un întreg al cunoașterii suferinței mele. Îți pasă? Nu eu te-am găsit pe tine, tu m-ai găsit pe mine, femeie misterioasă, de dincolo de ochelarii iubirii! Te rog să mă accepți așa cum sunt, cu taina mea, cu timpul meu, azi o clipă, mâine o amintire. Tu ce crezi? Îmi pasă. Și în acest moment simt atingerea, coapsele tale sunt goale în fața unei sentințe date mie. O privire goală. Un trup gol. Niciodată al meu! Al tău și al unui bărbat ce pare a fi în acte un blazon, un proces verbal ce nu are nici cea mai mică valoare dacă tu ești acolo și eu aici...
S-a ridicat cortina nopții și m-am trezit la fel de singur ca și acest 13 august. De dincolo de tine, scumpa mea femeie, nu mai regăsesc decât o altă singurătate. Echilibrul între tăcerea și decizia mea ar putea să deseneze o așteptare ce mă cheamă. Îți sărut gândul iubita mea, îți deschid nasturii dorinței și te așez cu chip de iubire în palma purității. Și te voi iubi chiar dacă te voi atinge doar în vis, undeva la marginea nopții când păcatele mele devin dorințe. Și departe se vor îmbrățișa întâlnirile minții cu sufletul simțirii pentru a trăi timpul. Îmi e atât de dor de un timp comun! Se rup bucățele din sufletul meu, prea mare sau prea gol, acum când aș vrea să te ating și să te sărut, dar îmi este complet interzis. Aproape, imposibil. Ascult melodia "My herat will go on", iar versurile, în esență, spun cam așa: „aproape, departe, oriunde ești, voi continua să te iubesc".
O nebunie! Să faci sex cu o femeie și să te gândești la cea pe care o iubești, cu care, poate, niciodată nu vei reuși să faci dragoste, să o ai goală în brațe. Ea știe că o iubesc, dar nu poate să-mi dăruiască acum dansul nebun al trupurilor, noaptea pe care amândoi o așteptăm. O iubire târzie, ca într-o poveste, uneori incredibilul face parte din viața noastră. Mâinile mele "transportă" mângâieri către o fotografie a ei. Închid ochii și simt privirea caldă, ce-mi încălzește fruntea rece, în timp ce buzele le părăsesc pe ale tale pentru a „călători" de-a lungul și de-a latul tâmplelor, urechilor, obrajilor și trupului. Sună telefonul și pe inimă se pictează un incendiu ce se stinge repede. Nu ești tu, dragostea mea. Așa că, scriu din nou ceea ce simte sufletul, nu ceea ce-mi închipui. Îmi e atât de dor de atingerea ta. Ești atât de aproape și nimeni nu poate opri mersul spre tine în vara memoriei clipelor ce vor veni. Nu pot iubi nimic mai mult!
Au trecut câteva zile și m-am lăsat uitării din pricina atâtor coincidențe. Deschid o carte, te văd pe tine, scriu și îmi imaginez că ești aici, opresc la o trecere de pietoni și te văd în fiecare dimineață a gândului hoinar. Mă pregătesc să traversez strada și văd în culoarea semaforului ochii tăi verzi. Am dreptul să trec. Buzele mele le traversează pe ale tale, sărutul meu îți acoperă tot corpul și liniștea atingerilor se joacă cu noi. Mai ceva ca într-un dans din Oda Bucuriei, o culoare a fiecărui anotimp, o lume de flori într-o lume a noastră. Cândva un ecou ne va găsi și ne va purta spre înalt, acolo unde floarea de colț este stăpână. Tu ești asemenea ei, rară, și înțelegi ce simte fiecare cuvânt ce te caută, iubita mea din fiecare vis. "Draga mea, tu și eu...!"