Din Comandău spre Ghiula o pornești,
De aici înspre dreapta ocolești,
Apare un drum spre Bâsca în jos,
Cu un peisaj mioritic, frumos.

Mirifica natură se scaldă
Pe întinsa Bâscă Mare, caldă,
Un soare dogorind pe un platou
Intră-n aniniș pe drumul cel nou.

Drumul apoi spre stânga se-ntoarce,
Natura ochiului nu-i dă pace,
Căci pe stânga vrea să dea o tură,
O cabană, privirea ți-o fură!

O drezină aici se întorcea,
Vagonul cu alimente poposea,
Cursul lin al Bâștii iute te vrăjea,
Aici Timaru zilele-și trăgea.

Urcai la deal pe treptele din lemn,
Te aștepta un câine lătrând, demn,
Iar de în curte tu dacă intrai,
De un pădurar gospodar dădeai.

Ai totul era plin de viață,
Sorbeau muncitorii din dulceață,
Apriga lege a existenței,
Era școala vieții, a esenței!

Pe bani puțini să muncești din greu,
Dar în natură fericit mereu.
Seara după cina subțirică,
La povești ce mai stăteai lelică!

Harnici regățeni cu harnice femei,
Pe aici duceau ani frumoși, dar grei,
Noapteș Toader și cu Noapteș Ioana,
De astfel de ani își dau seama.

În ogradă, ordine deplină,
Ce plăcere-i omului să vină,
Când aici toate sunt la locul lor,
Scule, lemne nu stau de capul lor!

Ursul noaptea inimă își face,
De dă târcoale și se întoarce
Ca vreun porc să fure din coteț,
Când nea Timaru e descurcăreț!

Cu toporu-n mână sare la el
Și se încinge iute un duel,
Doar ursul poate ieșii păgubaș,
Căci adversarul nu este un laș.

Bâsca lin curge iarăși la vale,
Ocolește un fost pod în cale,
Cândva cu marile inundații,
A rămas pitic de generații.

Devreme cum soarele mijește
Cabana spre pădure privește,
Iar oamenii devreme se scoală,
Căci au ca,i sau boi, în plină vară.

Cu topoare spre pădure purced,
În musculoasele brațe se-ncred,
Cu ele ei își câștigă pâinea,
Să aibe și la copii ce să dea.

Apar și ciupercile-n pădure,
E și zmeură, sunt și mure,
După ploaie gălbiorii apar,
Pentru om, al Dumnezeului dar.

Tu ce poți face ca să apară?
Dumnezeu îți dă gratis, fără să ceară!
Dar viața de îți devine mai grea,
Îl acuzi pe domnul, că nu te vrea!
Aici păstrăvul mare-l găsești,
Doar dacă știi bine să pescuiești!
La un pahar cu țuică de prune,
Crește peștele prin ce se spune!

E liniște și pace deplină,
Seara la povești la luna plină,
Lin curge la vale Bâsca ușor,
Greutățile le spală cu spor!

Și bulzul cel bun aici îl găsești,
Nea Timaru-l face de te grăbești!
Peste ani va fi doar o legendă,
În a pădurii mare agendă!

Din când în când mai trece pe aici,
Amintirile-i devin inamici,
Acasă plânsul îl năpădește
Și iarăși la Iancău se trezește!

Să-i susure Bâsca la ureche,
Cu natura fără de pereche,
Să vadă din nou a lui cabană,
Unde a stat în șir, iarnă de iarnă!

De natură cu greu se desparte,
Cel ce și-a dus în ea a lui soarteș.
Cel ce cu drag natura a iubit,
În veci va fi de ea, de nedespărțit!