Un alt început de săptămână și prima zi a noului an școlar. Am fost invitat la festivitatea de deschidere a Școlii "Vasile Cârlova" unde sunt reprezentantul Primăriei în Consiliul de Administrație. Câteva cuvinte adresate copiilor, profesorilor și părinților. "A cunoaște se face prin învățare", a fost mesajul meu. Câteva gânduri din suflet, concizie și adresă. Nu-mi place să plictisesc. Cu atât mai mult pe voi, dragii mei cititori. Fac o reverență și vă dăruiesc iubirea dintr-un gând albastru. Îmi adun privirile în scrisul caligrafic și mă întorc cu fața către sensul de mers al propriei vieți. Și ce văd? Zile frumoase, împlinire și femeia ca un vers. Curând ne vom apropia în cel mai frumos joc al dragostei, o atingere ce va hrăni serile și motivele așteptărilor din pagina albă. Mă regăsesc o căutare dintr-un loc în alt loc. Undeva, evident cândva, voi poposi pentru a odihni cuvintele ce se aleargă în dansul frunzelor de septembrie. O adiere îmi trezește altă amintire, altă dorință, atâta dor în fiecare anotimp. Nici nu știu să fi avut vreodată atâta așteptare! Dezleg o enigmă și înțeleg că apare alta, mai subtilă, mai dornică, mai recentă. Nu știu cum aș putea să mă opresc în punctul ce mă poate găzdui pentru secundele sărutului ce-l vreau uitat pe mine...
Știi cum văd sărutul nostru? Unul verde, înconjurat de speranță, de femeia iubită și de copiii iubirii. Toți într-un dans, cu un ritm ce pulsează viață, chiar în frunzele ce aleargă să-mi spună ce adevărată este cuprinderea universului nostru. Deschei încet ultimul nasture al acestei zile și în sânul clipelor îi strecor o frunză din cercul frumuseții feminine. Culori și umbre, distanțe și apropieri în secunda unor taine din fiecare nuanță a înțelesului sentimentelor pe care le trăim. Curg în valuri de emoție, alerg să mă opresc în brațele tale și cu greu înțeleg că locul meu este undeva printre cuvinte. Plec și revin, mă cert și mă culeg de prin câmpiile pline de maci, probabil voi obosi, dar culoarea roșie îmi va îmbujora obrajii și atunci voi înțelege că pot merge mai departe, ca un cântec de greier, ce nu-și schimbă niciodată linia melodică. Se face seară și mă surprinde întunericul. Aș vrea să mă închizi în gândurile tale, căci așa m-aș simți protejat. Poate am să rămân acolo, dar înainte de asta, lasă-mă să-ți scriu poemul zilelor într-un timp ce este comun trupurilor noastre. Poemul toamnei într-un sărut de septembrie...
Cântecul serii mă face să mă opresc pentru a te privi, încă o lumină a acestei zile. Grijuliu îți privesc ochii pentru a vedea cât mai departe unicul drum. Desenul depărtărilor se apropie și cineva va înțelege că alergând poți atinge adierea respirației din pagina unui înțeles devenit prezent. Timp și anotimp, frunze și trupul tău acoperit cu sărutări din culorile unei adieri de iubire. Din semnul unei zodii se deschide un album de amintiri în sepia. Surâd. Au trecut anii, doar culorile au rămas la fel. Toamnele nu mai sunt cele de altădată. Doar inima mea e la fel. Puțin mai obosită, dar la fel de "nebună", la fel de "mare", curioasă mereu. Cei care mă cunosc știu că aceste cuvinte sunt acoperite de polenul unor amintiri ce au dat rod. Polen și fruct, iubire și sens, pas și popas, mersul în picioare continuă. Din nou, surâd! Opresc pentru câteva clipe și privesc în depărtare fără a avea o țintă precisă. Și ce văd? Curios. Văd numai femei. Unele m-au iubit, altele m-au folosit, altele m-au jignit, dar eu le voi prețui pe toate. Femei și vise, vise și viață. Femeia, însăși viața mea. Și... continuă!