în chimia zilei care îcepe ce fel de ion voi fi,
negativ,pozitiv?
negativ ,vei spune,deja îmi strici ziua,încetează de...
exact așa gândeam și eu în fața filei albe.
e-atât de curată,imaginează-ți,ioane, că-i scutecul alb ce
înfășoară un prunc și pruncul acela-i pământul sub albul zăpezii de-afară,
imaginează-ți că-i o scrisoare pe care ți-o trimite tatăl
în ziua-n care împlinește opt ani de când nu se mai lasă văzut și-n care îți spune că moartea e-o gaură albă
revers al găurii negre din cer,desăvârșită prin faptul
că ea absoarbe nu numai materia ci și conștiința timpului.
sau, de ce nu, fila asta albă poate fi leagănul unei poezii de suflet cum ar fi:
în noi sunt păsări paradis
privighetori egrete
în noi când moare câte-un vis
vin corbii tristelor regrete...
dar nu i-am întinat virginitatea.e fila pe care
mereu o pun deoparte de-atâta timp...
poate pe ea îmi voi scri epiaful,
poate rămâne-va curată și albă doar cu ampretele nevăzute
ale degetelor mele,
speranță neâmplinita a unei poezii dăinuitoare...