Poeme de demult


***

Cunună de nuferi


« Þi-ai pus cunună,
Gingașă zână ! »
Spuneau lebedele
Scuturandu-și aripile
Deasupra lacului,
Sub clar de lună
Și colo sus, pe cerul înstelat
Sclipea mai tare, steaua nordului,
Îmbrăcată-n razele-i de diamant…



În taina nopții,
Zâna-și lăsă glasul
Să curga lin, în voia sorții,
Precum izvoarele
În clipoceli,
Surâs-au vieții…
Și zis-a ea, spre cele ‘naripate viețuitoare :
« Am fost aici și ieri… »



« Am fost aici și ieri,
Dragele mele.
Acolo-n larg, văzut-am dalbii nuferi
Iar visele pluteau, efemere,
Prin aceleași flori…
Ș-atunci, împletit-au cununa,
Mâinile mele, când îi strângeam în brațe
Iar inima-mi, zburdalnică, în sentimente,
Căutând să se rasfețe,
Chematu-v-a-n bătăi intense,
Întocmai ca ș-acuma,
În clipa-n care amintirea
Va să dureze… pentru totdeauna…



©Th3Mirr0r