Poeme de demult


***

Simfonia Naturii


ÃŽntrebat-am
Sufletul meu
De și-ar dori s-asculte,
ÃŽn zori de zi,
Un cântec dulce
Și răspuns-a-mi el
Dintr-un colÈ› stingher
Ca i-ar plăcea
S-asculte Simfonia Naturii,
Căci liniștea,
E pacea
Iar pacea-i dragostea,
Dragostea-i viața,
Scânteia cerească, a firii...
Iar eu, oglindind tot
Am început să-l reflect,
Așa cum pot,
Imperfect...
Și de-odată,
Notele-mi prinseră viață...
Era viața sa,
Era viața mea,
Erau viețile oamenilor,
Cu tot cu tainele lor,
Dar… nu toate
Ci… o infimă parte,
Reflectând, amețitor,
Culori vii, pictate drept note,
Schimbându-se-ntre ele,
Uimindu-mă cu-n dans fermecător...
Era un dans al naturii
În care toate elementele, vibrând,
Îmi încântară ochii,
Lăsându-mă-n delir, visător;
Ochii mei, oglindeau… Simfonia Naturii...


©Th3Mirr0r