De multe ori căutăm. Căutăm o poartă prin care să avem ieșire spre un drum luminat. Și totuși în viață totul are o noimă și un sens.
Nimic nu este întâmplător. O invitație la o lansare de carte îți dă prilejul să găsești acea poartă, să te regăsești pe tine copilul de ieri, scrijelind cu briceagul cu prăsele de os un mesaj numai de tine știut și să-l ascunzi la vedere pe toc ca un semn al trecerii peste timp și devenirii de sine. Pe hol se fac prezentările.
Se prezintă pe rând titlurile și apoi realizările de marcă în arta scrisului. „Mulțumesc! Nu este chiar așa! Din acest punct de vedere sunt în moarte clinică. Doar o mică resuscitare și un singur impuls pe un aparat de înregistrat.
Mai este până când pulsul va galopa liber pe nesfârșitele câmpii de la curbura Carpaților”. În sală cuvintele curg admirativ din partea vorbitorilor. Ca o apă lină ce antrenează paletele unei mori bine unse. Ne dă de gol gestica mâinilor care sigur nu are răspuns la toate întrebările.
Alături de personalități marcante ale universalității sunt prezentați pe rând mentori și susținători, iluștri fondatori și susținători, prieteni cu valeități în domeniu. Sufletele se aprind și se molipsesc pe rând, unul de la altul, ca o pandemie plăcut mistuitoare. Stau și ascult și mă întreb „ce ar fi dacă am privi și în sufletele celor tăcuți, cuprinși fiind, de febra vorbelor goale.
Știe cineva că în inimile lor cuvintele curg în torent înspumat iar lupta este pe măsură?” Năzuința de a arăta cine ești sau acceptarea modestiei care pentru puțini înseamnă virtute iar pentru alții o prostie pe măsură, te face să alegi, să te ancorezi mai bine cu piciorele într-o realitate iluzorie. Liberul arbitru, așa cum ni la lăsat bunul Dumnezeu, ca o grea povară și o mare responsabilitate.
Lângă mine singurul copil din sală își privește tăcut vârfurile ghetuțelor nou lustruite. Că să scape de insistențele mamei își face curaj și ajunge la masa autoarei. „Îmi dai și mie un fotograf pe cartea ta”. Toți cei din sală râd.
Copilul își duce instinctiv mâna la buzunarul hăinuței. Acolo se află briceagul cu prăsele de os primit în dar de la bunul său tată. Doar un copil cu semințe de aripi.