Începând de anul acesta, avem prin lege (53/ 2013) și o Zi a Limbii Române (ziua de 31 august). O fi bine, o fi rău? Părerile sunt împărțite. Dan Elias susține că ziua Limbii Române ar trebui să fie în fiecare zi, Nicolae Teoharie ne amintește că, din păcate, limba română e batjocorită în fiecare zi, așadar e bine să ne amintim într-o zi anume despre frumusețea ei, Gheorghe Dobre afirmă că, prin instituirea unei zile a limbii române în România, ne comportăm de parcă am fi atacați, că, în timp ce în Republica Moldova aceasta își justifică existența (fiind sărbătorită începând din 1990), în România nu prea. Oricum ar fi, această sărbătoare a prilejuit și truditorilor limbii române de la „Helis” o întâlnire frumoasă, la care au participat scriitori, profesori, elevi, așadar iubitori ai limbii române.
Ideea și organizarea au aparținut domnului Dan Elias (economist Daniel Teodorescu), scriitor helisian și, totodată, director al Centrului de Asistență Medico-Socială Fierbinți, fost primar al orașului. Prețuiesc enorm oamenii de acțiune, aceia care își propun și fac, care nu așteaptă „indicații” de la partid și subvenții de la guvern, pentru a demara o activitate. Daniel și-a propus și a reușit să adune câțiva (nu puțini) oameni care au serbat, în felul lor, acest instrument neprețuit al scriitorului (și nu numai) – cuvântul (românesc, în cazul de față). Fără artificii, fără foc de tabără, fără zorzonele. Locul desfășurării: Școala Generală din Fierbinți. Am citit pe internet despre cum s-au desfășurat manifestrile prilejuite de această zi la București, Cluj, Timișoara, Iași, adică în marile orașe și centre universitare ale țării. Prin întâlnirea organizată de Dan Elias la Fierbinți, consider că această localitate s-a înscris în lista celor de mai sus. Nu râdeți!
Dan Elias a vorbit în deschiderea evenimentului, prezentând invitații: prof. univ. dr. Nicolae Constantinescu, Marian Ștefan, Marin Constantin, Mihail Matei, Gheorghe Dobre, Florin Ciocea, Nicolae Teoharie, Costel Bunoaica, Dan Laurențiu, Alexandru Bulandra, Lili Balcan și Florentina Loredana Dalian, pe care i-a numit prieteni ai limbii române, fiind corectat de Marian Ștefan: „slujitori ai limbii române, dacă nu cumva chiar robi”. Abia acum înțeleg de ce mi-am intitulat un viitor volum de proză „Eu, servitoarea”.
Domnul Marian Ștefan a supus atenției auditoriului două documente medievale, datate 1480, primul emis din Cancelaria Domnitorului Ștefan cel Mare, o circulară trimisă de domnul Moldovei tuturor boierilor și locuitorilor Þării Românești, celălalt, răspunsul primit din partea boierilor brăileni (despre care domnia sa Ștefan – Marian, nu cel Mare – opinează că ar putea fi considerat unul din primele pamflete românești).
Domnul profesor Nicolae Constantinescu (Facultatea de Litere, Universitatea București) a ținut o prelegere interesantă și savuroasă despre limba noastră cea română, punctând și pe două din proverbele bine cunoscute: „Vorba dulce mult aduce” și „Tăcerea e ca mierea”. Păi, ori e vorbă ori e tăcere, se întreabă domnia sa, intrigat de acest contrast. Domnule profesor, dacă-mi permiteți, eu am găsit cumva legătura dintre ele: dacă vorba nu poate fi dulce, atunci să fie tăcere. Nu acră, nu amară, nu cătrănită.
Tot despre tăcere, amintește Nicolae Teoharie spusa lui Anton Pann: „Zi ceva mai bun decât tăcerea!”, sintagmă care l-a salvat pe Costel Bunoaica în momentul când i s-a dat cuvântul, spunând că îi va mulțumi autorului, atunci când va fi să-l „întâlnească”. Teoharie afirmă, printre altele: „Noi am găsit limba română și încă o mai căutăm, o primenim...”
S-au mai citit creații proprii: Dan Laurențiu - „Gânduri dintr-un august torid”, Mihail Matei - „Testament lacustru”, Gheorghe Dobre – poezie, subsemnata – o pagină din „Scrisori netrimise”, cu trimitere directă la limba română. Marin Constantin a recitat poezii la temă, scrise de: George Sion, Alexei Mateevici și Grigore Vieru, dar și o poezie abia scrisă și dedicată locurilor natale.
Marian Ștefan a ținut să amintească faptul (bine cunoscut) că limba română datorează mult celor mai vechi slujitori ai ei: preoții. Aici aș dori să fac o mențiune importantă: anume că, din punct de vedere al limbii scrise/ vorbite, noi, românii, datorăm cel mai mult preoților noștri, comparativ cu alte neamuri, fie și numai dacă ne gândim la faptul că România este singura țară ortodoxă în care slujbele se țin în limba actuală (actualizată), în timp ce în Grecia, acestea sunt ținute în greaca veche, iar în Rusia, Bulgaria, Serbia și Polonia – în slavona veche.
Doamna profesoară Dorina Crasnea ne-a prezentat elevele cu bune rezultate la învățătură și la concursuri extrașcolare care au fost prezente, într-o zi de vacanță, alături de noi. Una dintre ele a recitat o poezie scrisă de Marian Ștefan. Felicitări distinselor domnișoare și profesorilor care le îndrumă!
Astfel s-a încheiat momentul oficial al zilei. Sărbătoarea a continuat într-un cadru frumos, unde, în cerc mai restâns, scriitorii au cinstit limba română prin lecturi din creații proprii sau ale altor autori. Lili Balcan a citit două din textele sale din recenta carte apărută la Editura Helis, după ce mai întâi ne-a recitat un fragment din „Scrisoarea I” de Mihai Eminescu; Alexandru Bulandra ne-a delectat cu o savuroasă povestire proprie, ceva cu niște „hire” de înaltă tensiune și un Neluțu care vedea stele verzi, în timp ce babele îi turnau cositorul la cap; Costel Bunoaica n-a mai tăcut (și bine a făcut!), citind o superbă poezie; de asemenea, Nicu Teoharie. Gheorghe Dobre ne-a citit un text adevărat (ficțiune zero!) despre jocul de berbunca (el îi zice altfel, dar zău că n-am reținut) inventat de foștii membrii ai Cenaclului din Urziceni „Dor fără sațiu” (a propos de limba română – superbă sintagmă!!!). Eu am scos-o din memorie (precum iluzionistul, iepurii din joben) pe Domnișoara Nimeni, pe care o țin de rezervă pentru situațiile de urgență, când sunt luată prin surprindere, prinsă fără texte la mine (cele două cărți pe care le avusesem le oferisem și mi-a fost jenă să le cer înapoi). Va trebui să mai învăț și eu o poezie, nu de alta dar cred că lumea s-a cam săturat de domnișoara asta, pe care nici măcar n-a aflat nimeni cum o cheamă. Marin Constantin a strălucit cu niște sonete ușor sonate, vreau să zic amuzante și pline de curată limbă românească. În rest, discuții, discuții... Numai Florin Ciocea a fost cumințel, cumințel (ce-o fi fost cu el? Iertați rima neintenționată!). La un moment dat, încercase să ne convingă că peste câteva sute de ani, nu vor mai exista limbi (adică limbaje vorbite), că oamenii vor găsi alte modalități de comunicare (probabil se referea la cele telepatice). Argument care, la o astfel de sărbătoare, nu ne-a picat chiar bine. Dar cine știe, până la urmă, ce va fi peste... era să zic ce va fi când nu vom mai fi. Dar aș fi făcut o greșeală.
Am reținut supărarea lui Marian Ștefan, care și-a admonestat la un moment dat interlocutorul: „Lasă-mă, domnule, să vorbesc! Că dumneata nu mă lași să vorbesc, iar eu mor, dacă nu vorbesc!”. Nici eu nu pot să închei textul acesta până nu voi face vorbire despre excelenta organizare și modul exemplar în care am fost primiți în locul absolut superb din Fierbinți, într-un cadru natural minunat, cu o curte plină de copaci splendizi, despre străduința celor din „culise” (oamenii de la bucătărie, care au avut grijă ca și bucatele și băuturile să fie de calitate), oameni care, din păcate, adeseori nu au nume. Adâncă plecăciune, alese mulțumiri tuturor, precum și „dirijorului” Dan Elias, pentru o zi minunată din care parcă nimeni nu se îndura să plece.