agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-09-10 | |
Există oameni despre care îmi spun că reprezintă opera de artă a lui Dumnezeu. Desigur, orice om este creația Sa – perfectă, cum altfel? – și fiecare trebuie prețuit și iubit măcar și din acest motiv. Imperfecțiunile peste creația inițială le adăugăm noi. Sau, dimpotrivă, păstrăm cât mai mult din darul ce ni s-a dat. Îl înmulțim sau îl desconsiderăm. De aceea suntem atât de diferiți, de aceea nu semănăm unul cu altul până la identitate, nici măcar atunci când ne naștem gemeni. Și totuși, sunt oameni despre care îmi spun că reprezintă opera de artă a lui Dumnezeu. Unul dintre aceștia este Marius Stan. E reconfortant pentru mine să mă aflu în preajma unui astfel de om, să respir același aer cu el. Bănuiesc că pentru oricine trebuie să fie la fel (desigur, exceptându-i pe invidioși, o specie nefericită, care nu se poate bucura de nimeni, pentru nimeni și de nimic). Nu la fel de reconfortant, însă, este atunci când trebuie să scriu despre ei. Personalitatea unora este atât de puternică încât, în momentul în care doresc să-i descriu, mi se blochează neuronii, întrebându-mă ce aș putea eu să spun peste ceea ce ei reprezintă, și mai ales cum aș putea să o spun încât să nu par exaltată, interesată ori nelalocul meu. Această dificultate am întâmpinat-o și când m-am gândit să scriu despre Marius Stan. M-am încurajat zăcându-mi că, dacă Marius a putut să ia avionul să zboare peste mări și țări, voi putea și eu să iau condeiul, să înșir trei vorbe nepricepute. Cu scuzele de rigoare dacă nu voi fi la înălțimea „subiectului” (anumite înălțimi sunt greu de atins).
A copilărit în Urziceni, unde a terminat Liceul Teoretic (acum „Grigore Moisil”), ca șef de promoție. După absolvirea Facultății de Fizică a Universității București, a obținut Doctoratul în Chimie la Institutul de Chimie-Fizică al Academiei Române. În 1997, a plecat în Statele Unite ale Americii pentru un stadiu postdoctoral la Los Alamos National Laboratory, unde ulterior a creat și condus departamente de fizică și chimie a materialelor. Din 2010, este Senior Scientist (Cercetător Principal) la Argonne National Laboratory și Senior Fellow (Cercetător Emerit) la University of Chicago. La nivel internațional, conduce un comitet al Organizației pentru Dezvoltare și Cooperare dedicat dezvoltării unei strategii globale pentru crearea de noi materiale. Banal, nu? Și eu zic la fel, mai ales că am mâncat fizică și chimie cu lingurița (nu cu polonicul, ca Marius). Nu vă spun de câte ori le-am regurgitat, nici ce amețeli, dureri de cap și de inimă mi-au dat, plus alte beteșuguri la purtător. Senzaționalul de-abia acum începe. Căci Marius nu s-a oprit numai la structura sa științifică, ci a exploatat-o și pe cea artistică, cu care a fost dăruit din plin. Voi apela la portretul făcut de profesorul Titi Damian care, împreună cu Gheorghe Dobre și alți scriitori ialomițeni, au avut bucuria de a fi colegi de „Dor fără sațiu” cu Marius. Domnul Damian l-a definit, în cuvântul de la lansarea cărții „Câteva zile”, la Urziceni, 09 septembrie 2013, ca pe o personalitate renascentistă, care îmbină armonios trăsăturile fizice cu cele intelectuale (Căci, da, spune domnia sa, Marius este și un bărbat frumos. Iar eu spun: Dacă până și bărbații au observat, femeile ce să mai zică?!); a vorbit despre mobilitatea sa intelectuală și multiplele calități și talente: cântă, desenează, pictează, scrie, vorbește... n limbi străine, pe lângă faptul că e un strălucit om de știință. Și nu în ultimul rând, ne amintește nașul lui Marius, este și actor. A jucat (între 2008 și 2011) în serialul de succes din Statele Unite – „Breaking Bad”, pricopsindu-se cu rolul când a mers cu copii săi la un casting. Dacă am înșiruit cele de mai sus, n-am făcut-o pentru a-l lăuda pe Marius (nu de laudele mele are nevoie), nici pentru a impresiona pe cineva, cât mai ales pentru a evidenția un aspect definitoriu pentru personalitatea sa: extraordinara modestie, felul în care știe să se apropie de oameni și grija deosebită de a nu deranja, nici măcar cu o vorbă, pe vreunul dintre semenii săi. Nu e vorba de o modestie falsă, căutată, studiată. Își cunoaște foarte bine calitățile și competențele și le acceptă, le cară după el ca pe o cruce, conștient de faptul că, întrucât a primit mult, trebuie, la rândul său, să întoarcă lumii, sub o formă sau alta, cele primite („Căruia i s-a dat mult, mult i se va cere”). De aceea activează pe diferite planuri, desfășoară activități variate (și o face bine!), evitând să vorbească despre asta, scuzându-se parcă de faptul că e dintre cei aleși. Una dintre pasiunile lui Marius este literatura, dovedind, în paginile revistei „Helis”, prin textele publicate, abilități atât pentru proză cât și pentru poezie. Anul acesta, îmboldit de redactorul șef Gheorghe Dobre, a publicat și prima carte: „Câteva zile”, proză scurtă, editura Helis, a cărei lansare a avut loc ieri, la Centrul Cultural Municipal Urziceni. Lume multă, așa cum de altfel am remarcat și la lansarea cărții doamnei Lili Balcan (de acum câteva săptămâni), mult mai multă decât am văzut vreodată la o lansare de carte în Slobozia. Bravo locuitorilor din Urziceni, precum și organizatorilor: Alexandru Bulandra, directorul Bibliotecii Municipale și Nicolae Petrache, directorul Centrului Cultural Municipal. Alături de Marius au fost membri ai familiei, prieteni, foști colegi, cunoscuți și, evident, nu puteau lipsi prietenii de la Helis: Gheorghe Dobre (redactorul de carte), Titi Damian (postfață), Veronica Panțuru (tehnoredactare), scriitorii Costel Bunoaica, Nicolae Teoharie, Dan Elias, Florin Ciocea, Alexandru Bulandra, Lili Balcan, Marian Ștefan, Grigore Spermezan, subsemnata, pictorii Valeriu Stoica și Vasile Aionesei, solista de muzică populară Ioana Marin. Gheorghe Dobre ne spune: „Misiunea mea s-a cam încheiat: l-am păcălit să scrie, l-am păcălit să scoată carte...” Peste puțină vreme, uitând că și-a încheiat misiunea, îi dă temă lui Marius: „La anul, așteptăm cartea de poezie!” Și Dobre are o cruce de dus și și-o poartă cu demnitate: aceea de a descoperi talente, de a le activa și reactiva, de a ne îndemna tot timpul să scriem. Profesorul Damian, după ce face vorbire despre profunzimea textelor din carte, subliniind faptul că Marius Stan ridică drame banale la rang de mare literatură, își exprimă convingerea că autorul va da literaturii române un mare roman în care va îmbina dimensiunea psihologică cu cea filosofică. Altcineva îi dă o altă temă lui Marius: să scrie și o continuare a cărții, intitulată Câteva nopți. Așadar, Marius nu va pleca din România cu mâna goală, ci cu niște teme de casă pe care am convingerea că și le va face, în stilul său conștiincios și perfecționist, fără să crâcnească. Asta, între conferințe, activitatea de la universitate și cea din laborator și, bineînțeles, din familie (căci este și tată și soț, nicidecum vreun Einstein rupt de realitățile și grijile cotidiene). În cuvântul autorului, acesta i-a îndemnat pe cititori să-și folosească imaginația, să rescrie povestirile sale, devenind astfel coautori, spunând că acesta este și motivul pentru care a lăsat pagini goale în carte. La final, i s-a înmânat o diplomă de excelență în cultură, din partea Primăriei Urziceni, a Bibliotecii și a Casei de Cultură, ca un semn meritat de recunoaștere. Domnul Nicolae Petrache i-a oferit și o lucrare plastică reprezentând centrul vechi, după care ne-a invitat să ne delectăm cu picturile expuse, aparținând colecției domniei sale, colecție adunată timp de 20 de ani. Istoricul Marian Ștefan i-a adresat câteva cuvinte autorului celor Câteva zile, spunându-i, printre altele: „Dumneavoastră nu faceți parte din diaspora; locuiți în SUA, dar trăiți în Urziceni”. A urmat sesiunea de autografe, apoi televiziunea Antena 1 Slobozia, prezentă la eveniment prin domnișoara Adriana Stoica, l-a răpit pe Marius pentru un interviu. Înainte de aceasta, a picat între noi întrebarea unei doamne, adresată lui Marius Stan: „Ați descoperit rețeta fericirii?”. După un scurt timp de gândire, de fapt de alegere a cuvintelor, acesta a răspuns: „Da. Dar ea mi se aplică mie, nu este universală”. Însuși acest răspuns vorbește de la sine despre omul Marius Stan: pe de o parte, nu putea minți, câtă vreme se simte un om fericit. Pe de altă parte, în marea lui modestie, nu din egoism nu ne-a dat și nouă rețeta, ci pentru că nu voia să facă pe profesorul (de fericire) cu noi. Ulterior a explicat: a observat că ceea ce pe el îl face fericit, pe un altul îl lasă rece. De aceea consideră că o rețetă a fericirii este și trebuie să fie individualizată. Pe coperta IV a cărții (pe care am citit-o până la ultima cifră a ISBN-ului), Gheorghe Dobre afirmă: „Deși aflat la Chicago, Marius Stan scrie poezii și povestiri din Urziceni. Cum să nu-l iubesc?”. Parafrazându-l, aș spune: Deși trăind într-o lume înclinată spre nefericire, Marius Stan se declară un om fericit. Cum să nu-l iubești? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate