M-am întrebat adesea de ce unele cuvinte capătă cu timpul un sens peiorativ, cum ajung ele să se îmbogățească cu un astfel de sens. Acum o săptămână m-am oprit asupra cuvântului butic. În spațiul occidental el își păstrează înțelesul de magazin mic, specializat în obiecte de vestimentație și accesorii rafinate, de lux. Totodată, sensul este confirmat și prin faptul că termenul este utilizat atât pentru a reprezenta firme de avocatură specializate, cât și un anume segment de bănci de investiții.
E drept că, undeva după anii 80, termenul a început să desemneze doar firme sau magazine mici unde pot fi găsite lucruri obișnuite, dar nuanța referitoare la faptul că acestea sunt dedicate unei anumite nișe nu a dispărut.
La noi, azi, însuși cuvântul de butic e un cuvânt de nișă, inaccesibil în versiunea sa originară decât unui grup mic de oameni, în general unul cu un anumit nivel de cultură și pregătire; pentru majoritate el rămâne sinonim cu cel de chioșc. Cauza cea mai probabilă e lipsa îndelungată a unor astfel de magazine sau instituții, deși de vreo câțiva încoace o anumită revigorare se observă.
Cu toate acestea, iată cum un biet cuvânțel de 5 litere este încă el însuși o axă de ierarhizare din punct de vedere cultural, rafinament versus ce rămâne.