agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 545 .



Moș Crăciun
personale [ ]
umor

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [KOSTEA ]

2013-12-16  |     | 



Când eram mic îl adoram pe Moș Crăciun.
Într-o lume în care obiectele de strictă și mai puțin strictă necesitate erau (cu excepția muștarului care invada, în lipsa celorlalte produse, orice alimentară) din ce în ce mai rare, existența unui moș descurcăreț, motivat și punctual ca moș Crăciun (fie el prezentat și sub pseudonimul de moș Gerilă) nu putea fi decât binevenită.
Am petrecut multe nopți de iarnă anticipând cât de implicat va fi sau nu moșul anul ăsta, rezumând realizările școlare în scrisori scrise cât mai caligrafic și sperând adesea ca memoria bătrânului să fie atinsă măcar parțial de Alzheimer în ce privește unele din șotiile care îmi ieșeau doar parțial (adică ieșea șotia, dar aflau și ai mei de ea).
Întrucât frate-meu era de mic vânător, el a dibuit primul ascunzătorile moșneagului, prin sertarele tatei și scrinul mamei. Nu exista cheie care să poată fi ascunsă de băiatul ăla, nici ungher pe care l-ar fi lăsat necercetat (nici măcar pachetul de mâncare pe care mi-l punea mama zilnic în ghiozdănel, că veni vorba).
Gândirea mea nu devenise atât de plină de servitudine în ceea ce privește formularea de opinii pe bază de dovezi, cum este acum, mai mult era la fel de înclinată spre ideea de magie și nenatural ca oricărui copil. Cu toate acestea nu am putut să nu remarc, destul de precoce de altfel, că moșul se întâmpla să aducă exact jucăriile pe care le dibuia frate-meu cu câteva săptămîni înainte dosite. Mi-am confruntat părinții care au rezolvat dilema lăsându-mi libertatea de a crede ce vreau, în contextul în care aș înțelege că moșul vine doar la cei care mai cred în el (viziune presupun creștină în accepțiunea în care și raiul vine doar pentru cei care cred în el).
Mărturisesc că, față de Neo din Matrix, câțiva ani am ales viața în matrice.
Adolescența a modificat relația cu instituția lui moș Crăciun în sensul că, în contextul unei anumite modificări de fire, interpretată de ai mei ca fiind destul de dramatică (câteva beții, pachete de țigări dosite, interes anormal, pare-se, față de femei) a mai face aluzie la venirea moșului părea la fel de nesimțit ca pretenția unui violator la postludiu pupăcios. De fapt am trecut prin adolescență sperând că moș Crăciun va fi suficient de continent cât să nu mă scuipe, de m-ar întâlni pe stradă.
Ca adult relația mea cu moșul a continuat să se deterioreze. Sigur, pe măsură ce am avut salariu, nemaivorbind de însurători și nașterea fetiței, a devenit evident că ediția înnoită a Crăciunului are o problemă structurală – respectiv că moșul am devenit eu.
Laponia s-a dovedit a fi Carrefouroul și celelalte magazine cu programe prelungite de sărbători, renii – mașina din dotare și pentru restul a existat într-una Mastercard. Și ca și cum aceste transformări nu ar fi fost în sine deranjante, am constatat că lista de clienți a noului moș (de felul lui morocănos cînd înfinge cardul în ATM) nu se limitează la singurul copil (eventual nepoții) ci începe să includă persoane ce nu mai sunt copii de mult – chiar dacă unii se apropie mintal de inflexiunea aparent întineritoare a datului în mintea copiilor. Pe listă tronează acuma nevasta , ca o regină, cu tot alaiul ei regal de socri, cumnații, prietenii și colegi. Dacă i-aș lua în serios și pe ai mei (noroc că ei cunosc că în perioada aia a anului sunt undeva prin munți la snowboard, dincolo de acoperirea GSM) nu aș putea străbate iarna fără o doză neuroleptică de atac care să mă facă să nu-mi mai pară că parcă și vecinii se uită cam lung la mine de Crăciun.
Așa că trec prin sărbători bărbierindu-mă cât mai des, vorbind cu vocea cât mai subțiată, evitând culoarea roșie în veșminte și întrebându-mă dacă există posibilitatea de comă autoindusă nepericuloasă care să mă scoată la liman . Sau mă rog, nu foarte periculoasă. Mă întreb cum am ajuns să par celor din jur personificarea moșului când eu și levatele la bridge le dau cu zgârcenie și de ce nu aș putea fi, în loc de asta, Iepurașul de paște, generos în ouă mici și negre.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!