Există oare un film vechi de 2000 de ani? Da, trebuie să vă spun că există! Am să vă povestesc aici un fapt incredibil, aproape deloc cunoscut în țară la noi. Întâmplarea s-a petrecut în Italia. Acolo, la 14 martie 1893, se născuse o fetiță, Maria Valtorta, fiică a unui ofițer de cavalerie și a unei profesoare de limba franceză, o femeie dură și autoritară, având adeseori apucături despotice. Maria va termina școli confesionale și un colegiu, ”Collegio Bianconi”, după care mamă-sa o obligă să urmeze un institut tehnic cu gândul să o facă ingineră, dar fata nu avea înclinații în această direcție. Ea fusese dotată cu darul poeziei și al scrierilor în proză, visând să devină scriitoare. Zilnic scria pagini interesante, ferindu-le însă de ochii iscoditori ai mamei ei care nu-i permisese nici măcar să aibă un prieten, deși Maria, fată frumoasă fiind, era la vârsta când căuta dragostea. Maică-sa intervine și îi rupe logodna cu un tânăr, Mario, viitor ofițer, care o iubea, după ce mai înainte îi interzisese să continue o iubire platonică cu Robert, un tânăr de vârsta ei. Și anii treceau. Un timp lucrase ca soră de caritate la un spital din Florenza unde se mutaseră cu toții. Mama o însoțea pretutindeni, ferind-o de vreo posibilă mezalianță. Maria împlinise deja 27 de ani, fiind oprită să se căsătorească. într-o zi, în timp ce maică-sa o însoțea pe stradă, un nebun scăpat dintr-un ospiciu, vine tiptil din urma lor și o izbește pe Maria cu toată puterea cu o bară de fier în spate, apoi fuge râzând. Această întâmplare imprevizibilă îi va schimba definitiv cursul vieții. Fata zace trei luni într-un spital. în septembrie 1924, familia Valtorta se mută în localitatea Viareggio unde cumpăraseră o căsuță așezată într-un peisaj splendid. Maria stătea adesea în mijlocul naturii citind Biblia, viețile sfinților și făcând un legământ ca să-L slujească din toată inima pe Iisus. Cinci ani mai târziu este delegata permanentă a marii organizații locale .Acțiunea creștină universală", organizând conferințe pe teme religioase care atrag o largă audiență, fiind foarte apreciată și căutată de un numeros public. Lovitura primită în spinare nu a rămas însă fără urmări. Cu trecerea timpului, se simțea din ce în ce mai extenuată. în ziua de 1 aprilie 1933, constată că nu se mai poate ridica deloc din pat și că nu mai poate merge. Paralizia era însă parțială, dar faptul că nu putea umbla l-a considerat ca un semn că trebuie să I se consacre cu trup și suflet lui Iisus, închinându-l Lui această suferință, în mai 1935, o prietenă, Martha Diciotti, se decide să o ajute; se va muta la ea și o va sluji cu devotament toată viața. O lună mai târziu, Maria Valtorta va îndura o altă lovitură: decesul tatălui ei, Iosif, de care se simțea foarte legată, în 1942, un preot misionar, părintele Romuald M. Migliorini, o vizitează în camera ei de suferință rugând-o să-și scrie autobiografia. Un an mai târziu, cartea, intitulată Autobiografie, este terminată și editorii descoperă că autoarea este o scriitoare cu un talent excepțional. în același an, 1943, în ziua de 23 aprilie, Maria va începe să noteze ”dictările" (vom vedea mai jos cine i le dicta), care va fi opera ei capitală. Peste șase luni, Iside, mama ei, va muri și dânsa, după ce își chinuise fiica o viață întreagă, însă Maria o iubea și o va plânge totuși. Singura care o aprecia mult și o îngrijea acum pe Maria va fi doar Martha.
Vor veni anii cumpliți ai celui de al doilea război mondial. între 1943 și 1947, scrie continuu - cu o întrerupere pentru a se refugia temporar - în condițiile dificile ale războiului, acele ”dictări", numărul paginilor diminuându-se progresiv, până în 1953. Maria Valtorta nu putea scrie altfel decât stând în pat rezemată pe perne și notând totul pe un maculator obișnuit, de format ceva mai mare, pe care îl ținea pe genunchii îndoiți. Scria încontinuu, zi și noapte, chiar și atunci când era chinuită de dureri cumplite în spate, în zona traumatizată. Cu toate acestea, scria fără sforțări, în modul cel mai natural și fără revizuiri și corectări. între timp, nu consulta decât Biblia și un manual de catechism. Se ruga și scria; scria și se ruga. Și astfel Maria Valtorta a completat 15.000 de pagini dintre care aproape două treimi descriu ”Viața lui Iisus Hristos", sub primul titlu ”Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos, așa cum a fost dezvăluită lui Ioan cel Mic", apoi sub titlul definitiv ”Il Poema dell * Uomo-Dio” (”Poemul Omului-Dumnezeu"). Din 1956, autoarea va scrie foarte rar, intrând într-o izolare aproape totală. Vorbea foarte puțin și slăbise mult. Terminase tot ce avusese de spus în scris și nu mai făcea altceva decât să se roage continuu, ziua și noaptea. Ochii îi erau însă vii și zâmbea fiecăruia cu tristețe. Mulți o vizitau. La 16 septembrie 1961, sănătatea i se deteriorează și mai rău și este transportată de urgență cu salvarea la o clinică din Pisa, dar doctorii nu pot face prea mult și o retrimit acasă, la Viareggio, unde Maria Valtorta va închide ochii în patul ei, în ziua de 12 octombrie 1961, la ora 10;35 dimineața, în cel de al 65-lea an de viață și al 28-lea an de suferință.
Trupul i-a fost expus în același pat în care a scris și s-a chinuit. Toți vizitatorii au putut observa că mâna dreaptă, cu care scrisese ”Viața lui Iisus”, avea o strălucire aparte față de cea stângă, de culoare mult mai închisă. A fost înmormântată cu funeralii foarte simple, precum ceruse scriitoarea, la Cimitirul Milelor din Viareggio, la 14 octombrie 1961. Zece ani mai târziu, la 12 octombrie 1971, trupul i-a fost exhumat și alăturat părinților ei în cavoul familiei din același cimitir, iar la 2 iulie 1973, cu aprobări eclesiastice speciale, a avut Ioc o a doua exhumare și înmormântare definitivă, în incinta Bisericii Bunei Vestiri din Florența, unde sute de mii de pelerini îi vizitează mormântul în fiecare an până astăzi. Prima ediție a cărții ”Poemul Omului-Dumnezeu "a fost tipărită cu puțin înainte ca autoarea să părăsească lumea aceasta, fără a se menționa numele autorului, precum Maria însăși ceruse. Deși s-a publicat în cinci volume, fiecare volum depășind 800 de pagini, cartea, care cuprinde pagini asemănătoare unui scenariu de film, completat de unele explicații, a avut un succes extraordinar, fiind urmată de numeroase ediții, traduse în principalele limbi de pe glob. Cele cinci volume cuprind: Voi. I Viața ascunsă a lui Iisus,- Voi. II: Primii ani ai vieții publice; Voi. III: AI doilea an al vieții publice; Voi. IV: Al treilea an al vieții publice; Voi. V: Pregătirea pentru Patimi, Patimile și Glorificarea. Cine le dorește, le poate comanda la adresa: Central Distributor for Valtorta. Box492, Sherbrooke, Quâbec-QC, Canada, J1H5K2.
Dar bine, veți zice, ce poate fi extraordinar într-o asemenea carte, mai ales că există zeci de alți autori care au scris numeroase cărți ce prezintă destul de informativ biografia Mântuitorului nostru? întrebarea este perfect justificată, numai că prezentarea scrisă de Maria Valtorta nu este doar o simplă biografie, nu este doar cea mai bună, cea mai originală și cea mai completă din câte există și vor exista, ci are un caracter cu totul și cu totul special. Originalitatea ei constă în faptul că, numai cu puțin timp înainte de a se apuca să o scrie, în momentele unor dureri greu de suportat, autoarea a avut o revelație cum puțini au avut... Lângă patul suferindei a apărut o lumină puternică în mijlocul căreia i-a apărut Iisus care a anunțat-o că Dumnezeu a ales-o, trimițându-i această suferință, și predestinând-o să scrie o carte care nu va completa Noul Testament, ci doar îl va ilustra pe viu. La început, Maria nu a înțeles bine despre ce ar putea fi vorba, dar ulterior Mântuitorul i-a explicat că ea va avea o suită întreagă de viziuni, toate în relief, care vor prezenta integral capitolele din Noul Testament, rugând-o să scrie tot ce vede și aude, inclusiv dictările și comentariile explicative pe care EI i le va face.
Așadar, ”Poemul Omului-Dumnezeu" este descrierea făcută de un martor ocular contemporan cu noi, care însă a văzut și a auzit cu claritate evenimente petrecute cu cca 2000 de ani în urmă. Maria declară că, în fond, a fost exact ca un film în relief, dar chiar cu mult mai mult decât atât, în sensul că ”intra personal în scenă”, participând, ca martor, la acțiune, simțind mirosurile florilor ori al fumului și... privind cerul înstelat de deasupra ei! Deși ”filmul" era vorbit în limba aramaică, limba oficială a evreilor de pe timpul lui Iisus, ea putea auzi și înțelege perfect dialogul personajelor. Când cerea să i se repete unele scene, ele erau luate sau întrerupte într-un fel de stop-cadru, iar când spunea că este obosită și vrea să doarmă, ”proiecțiile" încetau, fiind reluate a doua zi din locul unde se întrerupseseră. In mod firesc, autoarea a întrebat cum de s-au păstrat toate aceste momente vechi (scena Nașterii Domnului, scena Patimilor, cea a înălțării etc.) iar răspunsul primit a fost că de vreme ce oamenii înșiși pot realiza ceva similar, Dumnezeu poate mai mult, existând nu numai ”filmul" Creației, în care au fost înregistrate toate momentele dramatice ale facerii universului și a Terrei ori întreaga istorie a lumii de la începuturi până astăzi, dar chiar și înregistrarea vieții fiecărui om de pe pământ, în parte, de la naștere până la moarte, cu tot ce a făcut el bun și rău, iar aceste conservări sau înregistrări se vor ”proiecta" în mod similar și la momentul oportun, ca mărturie de necontestat la judecata finală. Computerele oamenilor sunt nimic pe lângă ”super-computerele" - super-perfecte - din arsenalul divinității!
Cartea Măriei Valtorta începe cu descrierea scenei nașterii Maicii Domnului și se termină cu scenele Apocalipsei, fiind o paralelă absolută a Noului Testament, de la care nu se abate cu nimic chiar dacă ne oferă detalii, descrieri și dialoguri pe care autorii Noului Testament nu le puteau cuprinde. Descrierile sunt de o măreție și frumusețe excepțională. ”Eu singură nu aș fi putut face așa ceva - declară autoarea. (...) Pot să afirm că nu am avut vreo sursă omenească abilă să știe ceea ce am scris și ceea ce mai scriu încă și pe care adesea eu însămi nu o înțeleg."
Desigur, au existat și dubii dacă nu cumva italianca vizionară, pentru a-și impune cartea, părând atât de dotată cu un excepțional talent scriitoricesc, ar fi putut recurge la asemenea mistificări, dar două lucruri contrazic categoric orice îndoială: în primul rând, faptul că Maria Valtorta a refuzat cu tărie să-și semneze cartea (considerându-L autor pe Iisus) sau a semnat-o cu pseudonimul ”Ioan cel Mic", spre a nu se compara cu Sf. Evanghelist și Apostolul Ioan (abia după moartea ei, i-a apărut numele real pe următoarele ediții); iar în al doilea rând - și aceasta este mărturia cea mai convingătoare - într-una din scenele văzute și descrise de ea, autoarea pomenește numele unor localități iudaice total necunoscute, descoperite abia recent de arheologi, la mulți ani după moartea scriitoarei, în urma unor săpături făcute în locurile descrise de carte, conform acelor detalii expuse de autoare, și care au corespuns exact cu numele și amplasarea geografică prezentate înainte de a fi fost descoperite.
Am citit aceste volume și am rămas uimit de frumusețea limbii literare, de minunatele descrieri, de vivacitatea scenelor care nu vor putea fi uitate niciodată de cititor. Se vede clar că acolo este mâna lui Dumnezeu. Cine începe o asemenea carte, pentru nimic în lume, nu o va mai putea lăsa din mână, fiind mai captivantă decât multe capodopere ale literaturii universale. De altfel, într-una din aparițiile Fecioarei Maria în localitatea Medjugorje, vizitată de mine în Bosnia-Herțegovina, Mama lui Iisus a recomandat-o cu insistență vizionarilor și tuturor oamenilor să o citească, spunând că este cea mai completă și mai exactă biografie a Mântuitorului nostru. Am citit-o și o mai răsfoiesc din când în când cu emoție, minunându-mă de paginile ei întru totul cuceritoare, dar regretând totodată profund că o asemenea comoară, tradusă în multe limbi ale pământului, nu numai că în românește nu există, dar extrem de puțini români au auzit de ea. Poate, după aceste rânduri, vreun român cu suflet mare de creștin se va găsi să ne-o redea în limba lui Eminescu.

PS - S-a anunțat că la o editură catolică din Italia vor apărea primele trei volume (din cinci) traduse în românește, sub titlul ”Evanghelia așa cum mi-a fost revelată”. Este un proiect aproape de finisare. Dar încă nu le-a văzut nimeni prin România și nici în Italia.