agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-01-27 | |
Oamenii de la Dunăre sunt oameni care curg. Curg domol printre maluri străjuite de sălcii și nu-i poți prinde niciodată. Nu au poduri și nici vaduri prin care să poți trece. Poți doar să-i admiri de departe și să le faci delicat semne cu o năframă albă. Dacă ai noroc, îți zâmbesc. Însă oamenii de la Dunăre nu mai vor să se oprească din curgerea lor și nimeni nu poate să alerge odată cu ei. De aceea sunt mereu singuri.
Uneori, oamenii Dunării te lasă să-ți oglindești chipul în unda lor adâncă. Și tu crezi că ai reușit să le pătrunzi misterul și te bucuri. Și crezi că sunt atât de ușor de iubit și că le poți deschide toate lacătele. Greșit. Cu cât deschizi mai multe uși, cu atât labirintul lor e mai adânc și te soarbe tot mai salbatic. Nimeni nu știe de ce nu mai pot să iubescă. Unii zic că au amanetat totul: sufletul, inima, visele, pentru o efemeră secundă de iubire. De aceea nici nu pot să mai zâmbească, pentru ca le e mereu frig de când iubirea lor a dispărut într-o zi de miercuri. În ziua când toți coșarii lipseau de pe strasse. Oamenii de la Dunăre nu dorm niciodată. Când visează, visează cu ochii deschiși, doar în alb și negru, și duc dorul culorilor. De-atâta dor, apele lor capată culoarea și gustul cenușei. Și atunci, înfuriați, spulberă toate păpădiile de pe maluri. Și salcâmii. Și cuiburile de guguștiuci. Totul se amestecă. Și ei curg mai departe învolburați, furioși pe viața pe care nu o pot trăi. Aleargă nebuni spre marea pe care nu au văzut-o niciodată. Sălciile sunt gardienii oamenilor de la Dunăre. Daca te apropii prea mult, te ademensc la umbra lor și îți cântă așa cum îi cântau lui Ulisse sirenele. Tu adormi și te rătăcești într-un timp străin, visând că fluviul ciudat dansează cu tine. Uneori, când e lună plină, în vis ești tu, el, marea, pescărușii, apusul și toate culorile universului. Însă e doar un vis... Întotdeauna, în zori, te trezești acolo unde povestea își are început și ești doar o altă păpădie spulberată-n cele patru zări!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate