agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-03-14 | |
Deși nu am cerut asta în mod explicit, diferite agenții de știri și pseudoștiri își iau timp și energie ca să mă informeze, via e-mail, privind ceea ce se mai întâmplă pe lume, bineînțeles într-o modalitate invers proporțională cu interesul meu privind aceste subiecte. Toate aceste informări le interiorizez sub formă de flashuri, pentru că abilitatea mea de a le șterge din câteva tastări depășește cu mult capacitatea lor de a face titluri rezumative interesante.
Ieri una din știrile primite era aceea că Aura Urziceanu dorește să renunțe la cetățenia română. Procedura specifică inițiată de mesaj m-a împiedicat să aflu de ce și mai ales ce anume o deranjează de femeie (faptul că este româncă sau doar faptul că este membră a acestui sincițiu social nefast numit statul român), inițial bucurându-mă doar că doamna în chestiune nu a ajuns în atenția mediei noastre în modul uzual, prin divorț, intrare la pușcărie sau deces. Meditând asupra subiectului am concluzionat însă că, actualmente nu este un mare noroc să fii român. Din momentul în care mama te înțarcă cu mici și tata cu țuică, din momentul în care bunica te scuipă, să nu te deoache și bunicul doar pentru că, la beție, te găsește urâțel, calci într-un destin particular. Un destin grevat de discrepanța permanentă între ce ai vrea și ce ai putea pe de-o parte, ce vei face efectiv și cât de greu îți va fi, pe de altă parte. Vei trece etapă cu etapă, de la statutul de elev într-o școală cu profesori prost plătiți, sictiriți și în general nepregătiți, la cel de student al vreunei facultăți incapabile să te dezvolte profesional, apoi de tânăr debutant într-un serviciu pe care îl vei urâ, cu niște oameni pe care îi vei disprețui, deși nu la fel de mult cât te vor urâ, umili și disprețui ei pe tine. Cu timpul, dacă ești norocos, vei deveni șeful, responsabilul cu ura în departamentul, serviciul tău sau , de ce nu, în toată instituția. Vei prioritiza acest fapt și vei numi asta „ambiție”. Vei ieși la pensie, un pic mai bolnav decât ar trebui, fie pentru că medicii au uitat să caute ceva, fie pentru că ficatul, chiar românesc, nu poate gestiona atâția hectolitri de alcool, fie pentru că ura ta înnăscută pentru legume, moștenită de la strămoșii daci, mereu în căutarea resurselor de carne ale vecinilor din Moesia (fapt care a contribuit probabil al reputația actuală a bulgarilor pentru grădinărit), a condus, alături de cele 20 de țigări pe zi, la nemeritate manifestări cardiace, „pe bază de stress”. Ceea ce este neinspirat, având în vedere că nu mai ești decât un bătrân în România, luptând să ții în balans, ca un jongleur sclerozat, pensia minusculă cu întreținerea, banii de lapte cu șpaga la doctor, banii de medicamente cu prețul ascendent al berii la pet. Vei bate pe final, din ce în ce mai des, drumul la biserică, sperând că micile cheltuieli cu lumânările, acatistele și pomenirile se vor dovedi o investiție mai bună decât cele de până acum, rezultând în accesul la o viață mai bună atunci când respirația nu va mai fi o problemă, deși orice pâplâire de rațiune ai mai avea (nu că asta ar fi punctul tău tare, de român) ți-ar putea semnala că nu controlezi prea mult variabilele acestei eventuale dezvoltări postmortem. Finalul va fi tot religios, girat de un popă de treabă, care pentru numai câteva milioane și câteva prosoape îți va bifa ultimul slalom printre cruci, în bocetul profesionistelor și truda specialiștilor gropari. Dacă ești româncă, la toate astea se mai adună și unele picanterii suplimentare. Munca va fi mai multă (fără a depăși însă cu mult cele 14-15 ore perfect fiziologice, necesare serviciului, copiilor, curățeniei și hrănirii bețivului), dar va aduce satisfacții pe măsură (șefi mulțumiți, soț care nu mai țipă și bate foarte rar, soacră ce te va urâ doar moderat). Cu timpul babele te vor accepta, oricât le-ar deranja țoalele tale deșanțate și pretențiile tale de a avea ocazional orgasm. Cele 10 avorturi vor merita, o vei citi în chipul mulțumit al soțului în postludiu, sumele de bani date nepotului de asemenea, o vei citi în somnul lui profund de după o beție. Dacă însumez toate astea trebuie să recunosc că încep să înțeleg dorința câte unuia de a nu mai fi român sau mai exact de a nu mai fi cetățean al acestei patrii interesante. Problema este că nu suntem români din alegere, exact cum nu suntem bărbați sau femei că asa au votat părinții, bruneți sau blonzi că așa s-a aprobat la maternitate. Suntem români prin aceeași procedură prin care suntem frumoși sau nesatisfăcători estetic, isteți sau proști-da-șmecheri și nu putem schimba asta prea mult. Am cunoscut oameni care, pentru că au emigrat, au devenit mari patrioți republicani americani, australieni de vază incapabili să se expună la incursiuni prin Berceni sau pur și simplu mediteraneeni nepăroși, suplimentându-și, cand nu-i vede nimeni, dieta mediteraneeană cu șorici. Personal mă amuză aceste persoane cum m-ar amuza dacă vreun țigan din Ferentari, dorind să se metamorfozeze în ceva mai bun, și-ar tăia penisul, s-ar vopsi blond, ar pisa câteva flacoane de anticoncepționale în berea cea de zi cu zi și ne-ar spune la toți că el, de fapt, e Inga suedeza. Eu personal cred că nu putem renunța la cetățenia română și în nici un caz la realitatea de a fi român. Dar am putea face mai mult ca să facem România locuibilă, a fi român o mândrie și destinul de român invidiabil. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate