Una din frazele memorabile, care mi-au rămas în minte și acum, ale comentatorilor (Pro)TV pe vremea meciurilor grele ale Stelei în Liga Campionilor este „Steaua nu se mai grăbește”, propoziție care începea să apară de prin minutul 10 al partidelor.
Propoziția nu urma vreunei cavalcade asupra porții adverse, urmate de respiro, nici nu informa asupra vreunei capcane tactice întinse adversarilor de bidivii roș-albaștri, ci era modul particular în care comentatorii descriau realitatea din teren, respectiv incapacitatea de a lega două pase, cu excepția celor spre și de la portar.
Cu timpul mi-am dat seama de frumusețea și ubicuitatea acestui eufemism.
Chirurgul care amână operația de exemplu, invocând rațiuni de bun simț („nu aveți consultul homeopatic la foaie, doamnă”, „mai trebuie să facem o tomografie de păr, că vă radem preoperator”, „săptămîna asta nu se poate că avem conferința anuală a iubitorilor de gușteri”) nu așteaptă, cum poate ar părea, ca plicul șutat de pacient să poposească în vinclul halatului său, ci pur și simplu se manifestă ca o persoană care a învățat de mult să nu se mai grăbească.
Studentul strâns cu ușa de câte o întrebare diabolică privind motivul pentru care pacientul cu pleoapele căzute nu mai vede sau care este pus să enumere hormonii de care a auzit vreodată, reacționând la aceste odioase abuzuri cu buzele-ncleștate și privirea-n gol, nu este, cum ai bănui, în plin proces de învărtire a unei manivele imaginare de repornire a creierașului său subturat și înecat de motorina mult prea groasă a noțiunilor de endocrinologie pompate cu o seară înainte, ci numai o ființă meticuloasă care nu se mai grăbește de mult.
Drumarul ghinionist, pe care vremea bună l-a obligat să iasă cu o găleată de bitum să refacă infrastructura patriei, ceferistul ghinionist silit să umble creanga cu trenul între orașe, constructorul atârnat de schele, cu petul de bere lângă el, funcționarul încasând impozitele de la fraierii așezați la coadă, toți au uitat de mult de grabă.
Nici politicianul votat, pe bună dreptate, pentru că a spus că va micșora impozitele, va crește salariile, alocațiile, pensiile și ajutoarele, va face locuri de muncă, autostrăzi suspendate și va redesena drumurile patriei cât să optimizeze deplasarea câinilor între covrigărie și beneficiari, nu pare, după intrarea în funcție să se grăbească mai mult decât ar face-o Steaua pe Nou Camp.
De fapt, dacă este să fim cinstitiți și ne uităm la goana celelorlalte țări spre prosperitate, trebuie să recunoaștem faptul că sunt decenii de când România însăși nu se mai grăbește.