Emoție mare în opinia publică după ce un om, Radu Banciu, și-a făcut publică opinia sa despre performanțele lingvistice ale Simonei Halep, utilizând termenul de țărăncuță.
Personal nu am asistat la momentul în care acest punct slab din pregătirea Simonei a fost atât de evident, dar am asistat în mod repetat la violurile pe care Iliescu și apoi Băsescu le-au comis cu graiul lui Shakespeare de fiecare dată când au pus limba pe el.
Părerea mea personală este că discursurile în engleză pe care cei doi reprezentanți multialeși ai noștri le-au încercat cu diferite prilejuri au epuizat orice pretenție virginală a acestei limbi, franjurându-i pe vecie himenul și relaxându-i iremediabil sfincterele care o mai puteau apăra de rușine. Prin comparație stâlcirea câtorva cuvinte de către Halep nu cred că putea depăși semnificația unui pupic pe fruntea ridată a exprimării anglofone.
Dar indiferent dacă performanțele lingvistice ale Simonei au urmat trendul și exemplul prezidențial, acest fapt este la fel de puțin important ca orice alte detalii privind firea, pronunția, educația sau obiceiurile sportivei. Femeia se ocupă cu tenisul, cu aruncarea mingiilor spre colțul terenurilor opuse și singurul lucru pentru care merită să fie criticată, sau lăudată, este pentru asta. În rest este și ea o persoană cu plusuri și cu minusuri, ca noi toți. Poate chiar este uneori o țărăncuță, indiferent că asta este sau nu un lucru rău.
Nu ne-a făcut de râs la un concurs de speling ci a obligat tot mapamondul să își aducă aminte de noi și de steagul nostru la cel mai mediatizat eveniment sportiv al lunii.
Pe de altă parte domnul sus numit are o altă menire în viață. Nu este, după cum se poate lesne bănui, vreun finalist la Pulizzer sau știu eu ce altă distincție ziaristică, ci doar unul din miile de clănțăi pe care televizoarele noastre îl suportă zi de zi, fără ca asta să le epuizeze, din păcate, ledul. Nu este nici vreun academician cu masterate în limba și literatura engleză, cât să i se poată înțelege vreo cruciadă în favoarea acestei limbi. Nu este nici vreo prezență simpatică, vreun gânditor pe care este păcat că l-ai ratat .
Ba pot spune că eu și mulți din noi nu auzisem de el vreodată.
Ceea ce era foarte bine și este ceea ce probabil ar trebui să facem mai departe.
Prea multă atenție din partea noastră este tot ce omul ăsta își dorește.