O masă memorabilă astăzi la gardă.
3 pulpițe, după gust probabil ale aceluiași pui mutant, prăjite cu atenție, pe o parte, cu garnitură de cuș cuș, din orez. Toate succedând unui ceai de cartofi cu dovlecei acrit cu sare de lămâie.
În plus, pentru că dl doctor s-a dovedit un pic mofturos și relativ colorat în a descrie situațiile extreme în care și-ar înfrăți smalțul dinților cu astfel de hors d'oeuvres, i s-a oferit specialitatea casei, varză călită în sărări succesive, un fel de mâncare la care toate, dar absolut toate persoanele de la bucătărie contribuie cu măcar un polonic din sarea iodată necesară unei funcționări tiroidiene de invidiat, dar de care nimeni nu își aduce vreodată aminte să o scoată din cuptor la timp.
Cu burta plină m-am dus să mă întind.
Camera de gardă este un loc magic în care este suficient să moțăi 10 minute pentru ca telefonul să prindă a suna, clanța ușii să fie forțată, cu sau fără formalitatea bătutului prealabil cu pumnul în ușă și vocile infirmierelor în căutarea coordonării să răsune între un capăt și celălalt al culoarului cu vigoarea cu care ar comunica între ei doi ciobani cu auzul slab, dar buciumele nou nouțe...