Integrarea noastră europeană, alipirea măreței noastre armate de celelalte forțe militare din NATO și celelalte modalități de integrare ale neamului nostru de urangutani în lumea antropoidă evoluată conduce la multe deprinderi și obligații noi pe care încercăm să le maimuțărim cu interesul și imperfecțiunea cu care Coco, la circ, în aplauzele asistenței umane, își leagă cravata.
Ca urmare a acestei tendințe precum și a dorinței de a fi răsplătiți cu bananele europene cu care îngrijitorii își hrănesc gorilele favorite, am implementat prompt în continuumul mioritic idei și instituții, de la avocatul poporului la asomizarea porcilor de crăciun, de la marșurile exprimând profunda noastră toleranță privind homosexualitatea la rampele de handicapați ce condiționează orice proiect cu bani europeni, fel de fel de lucruri ce ni se potrivesc ca fesul cu ciucure pe fruntea gibonului.
Sigur că impunerea de standarde de gândire, atitudine și comportament poate grăbi evoluția simiană spre forme antropomorfe, deși unele maimuțe, evoluția ne arată, nu pot evolua mai departe de nivelul unor cimpanzei spilcuiți, conduși de câte vreun homo erectus.
Unul din lucrurile care merg deosebit de bine, în context, este europenizarea noțiunii de handicap.
Pe alte meleaguri există locuitori, ce stăpânesc perfect graiul articulat, comunică mai rar prin semne și strigături și se reprezintă în viață și altfel decât puricându-se la umbră cu halba la rece și bostanul la îndemână și care au constatat că boala, bătrânețea și handicapul nu sunt imputabile, sunt rele și necesită cooperarea celor din jur. Că demnitatea persoanelor afectate este parte din demnitatea tuturor și că micile sacrificii materiale și morale pe care le-ar face pentru a schimba cât de cât în bine viața amară a acestora sunt intens satisfăcătoare pentru ei.
Ca niște cercopiteci cărora li se prezintă pânză, penel și vopsele, am preluat și noi această idee, în ciuda pruritului din creștet și nedumeririi din mutre. La urma urmei ce costă să faci o toaletă pentru handicapați la un mall, când ei sunt lăsați să zacă în propriile dejecții prin azile și spitale prost echipate sau să le rezervi parcări când ei săracii nu au nici măcar posibilitatea să-și umple cu benzină brichetele.
Sigur, parcările pentru handicapați nu sunt chiar goale. Un alt tip de handicap bântuie aceste meleaguri făcând imposibil deținătorului de BMW să caute parcare la peste 20 de metri de intrare și da, pentru aceste persoane supuse constant stressului de a constata că nimeni nu le cedează locul de bunăvoie, existența unor locuri marcate pentru ca toată lumea să vadă că nu sunt normale, este foarte în regulă.
Pe măsură ce evoluția gândirii a identificat faptul că unele preferințe sexuale sunt minoritare, dar nu anormale, societățile umane din alte țări au înțeles că pentru ele este important ca homosexualului să nu i se mai spună homălău, curist sau minihambar de morcovi și că fardarea lui cu bâta, deși pe undeva o idee interesantă, nu poate fi tolerată decât dacă dorești un tip de societate în care bărbații să-și trosnească femeile, din motiv de menstruație, românii pe unguri, din motiv de Gheorghe Doja, handbaliștii pe fotbaliști, din cauza mingilor prea mari, brunetele pe blonde, șahiștii pe tablagii, minerii pe studenți, anteniștii pe băsiști sau toți pe cocalari.
Sigur că integrarea noțiunii de toleranță în general și față de homosexualitate în particular nu merge fără asperități în lumea primatelor, îndeosebi dacă, de pe crăcile sfințite de care atârnă, maimuțele cu har în ale ortodoxiei se opun.
Nu sunt, desigur, împotriva implementării de norme umane prin copacii în care ne trăim viața noastră simiană.
Ar fi de preferat totuși ca începutul antropomorfizării noastre populare să nu se bazeze pe maimuțărirea gesturilor oamenilor de dincolo de gratii cât pe parcurgerea, rapidă dacă e posibil, a diferențelor față de aceștia.- educație, meditație, evoluție.
Altfel îmi pare inutil și mi-e că o să începem să aruncăm cu cojile de banane înapoi ...