În colțul terasei, un adolescent de vârsta a treia înarmat c-o scobitoare, încearcă să salveze de la un destin cu potențial tragic, o măslină aruncată-n pahar. De fapt, după cum zâmbește mânzește la scobitoare suntem îndreptățiți să credem că în mărinimia sa, un pluton de măsline a fost deja salvat.

Lângă el, o duduie rotunjoară nu se lasă mai prejos. Pe același front, pe același palier, în lupta pentru reabilitarea măslinelor înecate nedrept în Aperol sau alte amestecuri alcoolice cu nume fistichii.
Din când în când se privesc în ochi cu duioșie își ating mâinile, își zâmbesc. E foarte clar, între ei doi un fior îndrăgostit se perpelește, vai de arșița lui.
Vorbesc într-un fel de italiană despre una-alta, ea e bulgăroaică, el zice că e un neamț văduv și neconsolat, venit să se distreze la mare.
E o seară minunată, amândoi transpiră abundent, afară sunt 30 de grade la umbră, măsurate la nivelul șosetelor alb- flaușat din piciorul domnului, picior care cu o eleganță aproape felină abandonează din când în când șlapul de cauciuc, căutând precum un animal solitar vecinătatea bulgăroaicei.
Din găoacea telefonului mieunatul lui Guță rupe sfâșietor, sparge în mii de cioburi bibeloul de porțelan al clipei: "Stau singur printre străini și plâng până-n zori... auuu auuu...
Omul se ridică grăbit face repede cațiva pași cât să se îndepărteze de tentațiile măslinoase ale bulgăroaicei și abia apoi răspunde la telefon, într-un melodios grai românesc:

- Alo! Georgeta? Păi ce să fac, dragă? M-am spălat oleacă ș-acu mă pregătesc să mă duc la culcare. Exact acum mă socoteam să te sun, dar mă gândeam că poate e târziu, că poate ești și tu obosită... Cum? Se aude gălăgie? Păi da, ca am geamul deschis că altfel n-am semnal, uite, mă duc mai aproape de fereastră ( se mai îndepărtează încă doi pași de masa bulgăroaicei care desdemondește de zor dintr-o batistă ).
Mă auzi bine? Ei, da, că acu' stau spânzurat cu capul cu capul pe fereastră... ei, nu dragă, nu mă spânzur, ce-s prost da' ca să te aud mai bine... eh! E gălăgie, știu, păi nu ți-am povestit, în ce hal stau eu aici, numai eu știu cum mă chinui, Georgeto, vezi ce faci cu banii, cum îi drămuiești că eu... nu se știe...
- Ei, nu, Georgeto cum să te părăsesc, ce-ți trece prin cap? Ziceam și eu așa că la o adică poate mă întorc acasă dacă n-oi mai putea pe aici, prin străini...
Să lăsăm prostiile, dragă, suntem oameni bătrâni, refuză categoric argumentele Georgetei în timp ce degetele crenvurștii mirosind a măsline verzi trimit pupicurile trecute prin făina unei pasiuni mistuitoare, bulgăroaicei.
Hai bine, dragă, că de acuma închid fereastra și mă duc și eu la culcare, că mâine mă așteaptă o zi grea, dragă!
Hai, pa, dragă, pa, sigur că te iubesc. Noapte bună!
Bagă tacticos telefonul în buzunar și se îndreaptă radios spre duduia care în tot acest timp a așteptat zâmbind când galeș când strabic, în funcție de perspectiva mișcătoare oferită de acest cavaler atât de teuton pe dinăuntru și cât se poate de Ion, pe dinafară.

Noi, de dincoace de fereastră nu putem decât să oftăm înțelegători în fața acestui tablou idilic, căci unde dragoste nu e, nimic nu crește și cine suntem noi să hotărâm câte amoruri încap într-o singură inimă ?