La ora actuală nici un gând nu este mai departe de mine decât acela de a pierde timp și energie cu campania electorală și/sau alegerile prezidențiale de anul acesta.
Cu riscul de a părea intelectual imbecil, sau doar un imbecil intelectualizat, voi continua prin a fi consecvent cu revelațiiile mele (pentru care trebuie să îi mulțumesc lui Băsescu în primul rând) privind utilitatea, eficacitatea, caracterul benefic și frumusețea democrației.
Deși mi-am mai făcut ocazional cunoscute obiecțiile privind această formă de guvernare, postulată ca fiind cea mai bună, o să o mai fac o dată.
În primul rând ca principiu general democrația se bazează pe popularitate și nu pe competență. Mitul conform căruia oamenii aleg competența s-a pierdut de mult, printre pachetele cu pui ale PSD și gălețile PDL, precum și în emisiunile de propagandă și scandal electoral dintre meciuri și telenovele. Titani ai democrației ca Iliescu, Vanghelie, Băsescu sau Mazăre ne-au explicat, iar și iar, la fiecare scrutin cum este treaba cu competența și selecția democratică a conducătorilor.
În al doilea rând, chiar dacă în mod miraculos procesul democratic ar putea alege pe cel mai bun politician, existența atâtor interese și priorități divergente între grupurile de populație face de fapt imposibil, indiferent de gradul de maturitate al democrației ca un număr limitat de candidați să reprezinte prea multe dintre acestea, necum ca un ales să îi poată mulțumi pe toți.
În fine chiar dacă și acest lucru conceptual ar fi posibil, studierea șeptelului care candidează anul acesta la prezidențiale este prin el însuși suficient ca să mă țină acasă în ziua alegerilor.
Plecând de la Ponta, marele favorit, de fapt un caraghios fără program, fără suprafață, fără spontaneitate, discurs și aparent fără doctorat, trecând prin găselnița Johanes, proaspăt legitimat ca vârf de atac la PNL, coborând filogenetic spre doamna Elena, mare devoratoaere de salam pre și postelectoral, la croitorașul permanent de aripi tinere PNL, Tăriceanu, toți acești oameni triști ne arată că tranziția de la Fanarul băsescian spre o Românie modernă mai durează.
O căutare simplă google a programelor politice ale primilor 4 favoriți este, pentru cei care nu au răbdarea de a străbate primele câteva mii de pagini afișate de motorul de căutare, o căutare futilă. Ponta critică dur și acuză, doamna Elena are cont pe facebook și aparent link spre Wikipedia iar Tăriceanu emite considerații publice, pentru că are papagal. Singurul la care se poate accesa un fel de program, scris în limba de rumeguș a politicienilor, dar totuși program, este neamțul din Sibiu, un om vizibil mai serios.
Nu pretind că oamenii de mai sus nu au realmente un program.
Eu personal bănuiesc că au cel puțin două, unul pentru noi preelectoral și un altul pentru ei, în caz de alegere.
Dar, din perspectiva unui eventual subiect interesat de intențiile lor politice, acestea par mai ascunse decât un pâlc de prințese în timpul congresului național al zmeilor, ceea ce nu miră și nu șochează, având în vedere că, la fel ca în căsnicie sau la raftul de bere din supermarket, românul alege în funcție de ce simte, nu de ce gândește.
Ca atare, relaxat la gândul că și cu mine și fără mine viitorul nostru politic este la fel de asigurat, voi privi toată această agitație cu relaxarea cu care un babuin, într-un vărf de copac privește și adesea urinează pe pâlcurile de hiene de jos.